Tricolorii mici, noua Generație de Aur? Răspunsul lui Florinel Coman
13.10.2018, 09:21SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
România U21 - Țara Galilor U21 2-0. Tricolorii mici au făcut un pas important către Euro 2019 cu cele trei puncte obținute în duelul de pe arena Dr. Constantin Rădulescu din Cluj. Formația lui Mirel Rădoi mai are nevoie de un punct în duelul cu modesta națională din Liechtenstein. Titular în meciul cu Țara Galilor, Florinel Coman e conștient că naționala e ca și calificată la turneul din Italia și San Marino, dar încă nu se gândește la Euro 2019.
"Cred că suntem 90% calificați. Mergem la Ploiești să câștigăm și ultimul meci și să dăm tot ce e mai bun din noi pentru echipa națională. A fost un meci cu o echipă foarte bună, care s-a apărat foarte bine în prima repriză. Noi am jucat mai slab în prima parte, dar am intrat mai motivați în partea a doua și am reușit să câștigăm. Domnul Rădoi ne-a spus la pauză că nu suntem noi și că trebuie să facem o schimbare. Va fi un turneu greu, dar încă nu ne gândim la Euro, ne gândim la meciul de la Ploiești. Dacă vom câștiga la Ploiești, atunci vom vorbi și despre turneul final" a precizat Florinel Coman.
Mai mulți oameni de fotbal sunt de părere că echipa lui Mirel Rădoi poate călca pe urmele Generației de Aur. Ascensiunea tricolorilor a început tot după un meci cu Țara Galilor, la Cardiff, în 1993.
"Nu sunt în măsură să zic dacă suntem noi următoarea Generație de Aur. Avem un grup foarte bun, suntem uniți și e greu să ne învingă cineva. Orice jucător când vine la națională vrea să demonstreze că nu degeaba este aici. Oricine își dorește să ajungă la campionatul european. Am clădit un grup foarte frumos și ne bucurăm pentru acest lucru" a mai Florinel Coman după România U21 - Țara Galilor U21 2-0.
Etichete: romania u21 , florinel coman , euro 2019 , calificare euro 2019 , romania u21 tara galilor u21 2-0
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții