Video ”Te-a sunat sau nu te-a sunat?”. Gică Hagi a fost ”încolțit”, dar tot a ”driblat” întrebarea
articol scris de Digi Sport19.10.2023, 15:36
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Gică Hagi (58 de ani) a avut o intervenție la Fotbal Club, de la Digi Sport.
Managerul Farului a fost întrebat despre faptul că Edi Iordănescu l-a sunat pe Gigi Becali pentru a-i da explicații în ”cazul Olaru”, lăsat în afara lotului pentru meciul României cu Andorra.
Gică Hagi a refuzat să răspundă la întrebarea despre Edi Iordănescu și Gigi Becali
Gică Hagi a refuzat, însă, să răspundă.
”De ce mă întrebați pe mine? Fiecare e.. are propriul stil. Întrebați-l pe Edi, de ce mă întrebați pe mine? Întrebați pe cine vreți… Eu nu pot să mă bag în a comenta, fiecare reacționăm în felului lui, fiecare simte și face ce-și dorește. Eu văd într-un fel lucrurile… Nu vreau să creez polemică. Punct”, a spus Gică Hagi.
Imediat, moderatorul Radu Naum a insistat și l-a întrebat pe Gică Hagi dacă el a fost sunat de selecționer pentru a primi explicațiile. Din nou, antrenorul Farului a refuzat să răspundă.
”Ți-am zis, nu văd rostul întrebării. Chemați-l pe Edi și vorbiți cu Edi să vă spună. De ce să spun eu ce trebuie să facă, dacă e bine sau nu e bine? În speța de acum nu are rost să vorbim, întrebați-l pe Edi sau pe cei implicați. Nu am elemente, nu știu ce s-a întâmplat, nu pot să fac bârfă la televizor, dacă nu cunosc detaliile. Eu vin și vă spun o părere”, a transmis Gică Hagi.
Gică Hagi l-a refuzat și pe Ion Crăciunescu
În discuție a intervenit și Ion Crăciunescu: ”Întrebarea era clară. Te-a sunat sau nu te-a sunat? Atât”.
”Domnul Crăciunescu, atunci când o să fiu acolo, o să răspund. Acum n-am cum să răspund. Scuzați-mă”, a fost replica lui Gică Hagi.
Etichete: gica hagi , ion craciunescu , edi iordanescu , gigi becali
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții