Stanciu, mulțumit cu remiza: "Atât s-a putut în inferioritate". Ce a spus despre mesajul de după golul de la Belgrad
14.10.2018, 18:48SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Romania - Serbia 0-0. Nicolae Stanciu a fost unul dintre cei mai modești jucători români în remiza contra sârbilor, pe Arena Naționala, 0-0, în Liga Națională. Mijlocașul Spartei Praga a vorbit despre acest meci, în care România a jucat a doua repriză în inferioritate numerică, iar oaspeţii au ratat un penalty înainte de pauză.
Stanciu a spus că România putea pune mai multe probleme Serbiei, dacă echilibrul numeric s-ar fi menținut pe toată durata partidei. Mijlocașul a mulțumit suporterilor prezenți pe Arena Natională și a ținut să amintească de mesajul pe care l-a arătat după golul marcat la Belgrad, când România a remizat, scor 2-2.
"Nu știu ce să spun, e un rezultat bun. Aveam șanse mai mari 11 la 11. Practic ne-au forțat să ne apărăm jos și să alergam mai mult.
Am arătat că o echipă și atât s-a putut azi. Ne bucurăm pentru că nu am pierdut. Am luptat în Serbia, dar și aici. Uitați-vă pe parametri fizici, am alergat fiecare cel puțin 11-12 kilometri...
Mulțumim celor prezenți. Am spus atunci că mesajul meu a fost pentru anumite persoane din social media ...
Noi încă mai sperăm la primul loc. Noi să câștigăm ultimele meciuri, iar sărbii să se încurce o dată.
Va urma un meci dificil cu Lituania, care va fi altfel față de cel de la Vilnius. Sunt mândru că sunt român, măndru de țara mea", a declarat Nicolae Stanciu, la flash-interviul de la finalul partidei.
Pentru selecționata lui Cosmin Contra, calculele sunt clare: trebuie să câștige ultimele două partide, cu Muntenegru, în deplasare, și cu Lituania, acasă, dar și ca Serbia să nu se impună în ambele dueluri, pe care le va disputa pe teren propriu, cu Muntenegru și Lituania.
Etichete: nicolae stanciu , romania serbia 0-0 , stanciu romania serbia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții