”Să jucăm de acum la fel și să nu ne mai credem inferiori!”. Denis Alibec promite o nouă față a naționalei României
articol scris de Digi Sport08.09.2020, 00:21
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Austria - România 2-3 | La victoria de la Klagenfurt a contribuit și Denis Alibec. Atacantul celor de la Astra a marcat primul gol al partidei, cu o execuție de finețe, din pasa lui Florinel Coman.
Alibec spune că de acum vom vedea o altă echipă a României, una care va evolua cu tupeu, entuziasm și forță.
”Se vede că avem entuziasm și că jucăm fotbal. Așa am jucat și cu Irlanda de Nord, doar că atunci am avut ghinion. Important este să jucăm la fel de acum înainte, să nu ne mai credem inferiori altor echipe, și, cu siguranță, vor veni și rezultatele”, a spus Alibec, după meci, la Pro TV.
Ce a spus Alibec despre gol și despre duelul cu Islanda
Referitor la faza golului, unul de finețe, a șutat cu stângul, din prima, de la marginea careului de 16 metri, Alibec a replicat: ”Terenul a fost ud și știam că dacă voi avea ocazia să trag, va fi greu pentru portar să intervină.”
Legat de prestația în ansamblu a echipei, internaționalul român a spus că dacă tricolorii vor continua să evolueze așa, atunci le va fi greu adversarilor României, referindu-se în mod special la semifinala barajului, cu Islanda.
”Am vrut să arătăm că și noi știm să atacăm, nu doar să ne apărăm. Suntem bucuroși că suntem pe primul loc. Dacă vom juca așa și în continuare, nu am emoții cu Islanda”, a mai spus Alibec.
Etichete: denis alibec , austria romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții