Imagine de la meciul Românieu U21 cu Elveția U21 / Foto: Sport Pictures

Foto CALIFICARE! România U21 e la EURO 2025, după ce a învins-o cu 3-1 pe Elveția U21, în Giulești

articol scris de Digi Sport
15.10.2024, 20:54
  • Nations League: Scoția - Portugalia, marți, 21:45, DGS 1

  • Nations League: Spania - Serbia, marți, 21:45, DGS 2

România U21 s-a calificat la EURO U21 2025, după ce a învins-o pe Elveția U21, scor 3-1, în Giulești, în ultima etapă a Grupei E din preliminarii.

Va fi a patra ediție consecutivă de EURO U21 cu România printre participante.

Galerie Foto

România U21 s-a calificat la EURO 2025, după 3-1 cu Elveția U21, la București

România U21 a învins-o pe Elveția U21 cu 3-1, după golurile semnate de Ianis Stoica, în minutele 16 și 35, Umit Akdag, în minutul 68, și Albian Hajdari, în minutul 65, pentru oaspeți.

Meciul a fost dominat de la un capăt la altul de elevii lui Daniel Pancu. Selecționerul a văzut din tribune meciul din minutul 28, după ce a intrat pe teren, în urma unul faul dur al lui Jaquez la Munteanu.

Pe lângă Daniel Pancu, Jaquez și Blănuță, aflat pe banca de rezerve, au văzut la rândul lor cartonașul roșu.

Cu Daniel Pancu în tribune, dar cu superioritate numerică în teren, România U21 a făcut spectacol cu Elveția U21, în Giulești, și s-a calificat fără prea mari emoții la turneul final din vara viitoare, care va avea loc în Slovacia.

România a încheiat Grupa E pe primul loc, cu 22 de puncte din 10 partide disputate. Finlanda a terminat a doua, cu 20 de puncte.

Clasamentul Grupei E din preliminariile pentru EURO U21 2025

Clasamentul Grupei E din preliminariile pentru EURO U21 2025 / Foto: Flashscore

România U21 - Elveția U21 3-1. ”Tricolorii” lui Daniel Pancu s-au calificat la EURO 2025

FINAL DE MECI

Min 90: Se acordă șase minute de prelungire.

Min 89: Cartonaș galben Elveția U21! Fosso este avertizat.

Min 87: Schimbare la România U21! Iese Grameni și intră Vulturar.

Min 86: OCAZIE România U21! Perianu șutează puternic de la distanță, dar mingea se duce peste poartă.

Min 85: Dublă schimbare la Elveția U21! 

Min 84: Ocazie Elveția U21! Muci reia cu capul de la 11 metri, dar mingea se duce peste poarta lui Sava.

Min 83: Schimbare la România U21! Iese Pantea și intră Maftei.

Min 82: Cartonaș galben Elveția U21! Villiger este avertizat.

Min 81: Schimbare la Elveția U21! Iese Sanches și intră Muci.

Min 78: 9.056 de suporteri sunt prezenți la acest meci.

Min 76: Triplă schimbare la România U21! Ies Stoica, Popescu și Ilie. Intră Silaghi, Rădulescu și Corbu.

Min 68! GOOOL România U21! Umit Akdag a înscris cu un șut puternic din marginea careului mic, după o respingere în față a balonului din partea elvețienilor.

Min 65: Gol Elveția U21! Hajdari înscrie cu o lovitură de cap, din interiorul careului de șase metri, din centrarea lui Sanches.

Min 64: Cartonaș galben România U21! Ianis Stoica este avertizat.

Min 61: OCAZIE România U21! Louis Munteanu șutează din marginea careului mare, dar mingea se duce pe lângă poartă.

Min 61: Schimbare la Elveția U21! Iese Matoshi și intră Villiger.

Min 59: Cartonaș galben Elveția U21! Matoshi este avertizat.

Min 52: OCAZIE România U21! Ignat reia din trei metri, dar mingea se duce pe lângă poarta elvețienilor.

Min 46: Schimbare la Elveția U21! Iese Fink și intră Okoh.

Min 46: Începe repriza a doua a meciului.

PAUZĂ

Min 45: Se acordă trei minute de prelungire.

Min 42: Ocazie România U21! Louis Munteanu șutează din marginea careului mic, dar mingea se duce peste poartă.

Min 38: Cartonaș galben România U21! Pantea este avertizat.

Min 35: GOOOL România U21! Ianis Stoica înscrie cu un șut puternic din marginea careului de șase metri, după o fază excelentă creată de Octavian Popescu, Dina Grameni și Louis Munteanu.

Min 28: Scene de necrezut în Giulești! Jaquez îl faultează dur pe Louis Munteanu la jumătatea terenului, iar arbitrul a scos din buzunar atât cartonașul galben, cât și pe cel roșu. Daniel Pancu a intrat pe teren să îi ceară socoteală arbitrului, care i-a acordat imediat cartonașul roșu. Blănuță, atacantul de pe bancă, a văzut și el roșu. Arbitrul i-a acordat apoi roșu și lui Jaquez.

Min 21: Ocazie Elveția U21! Fink scapă singur cu Sava, dar trimite pe lângă poartă.

Min 20: OCAZIE România U21! Ovidiu Perianu șutează din marginea careului mare, dar Keller reține în doi timpi.

Min 16: GOOOL România U21! Ianis Stoica înscrie cu un șut din alunecare, din marginea careului de șase metri, după pasa excelentă a lui Louis Munteanu.

Min 14: Ocazie pentru Elveția U21! Hajdari șutează de la distanță, dar mingea se duce pe lângă poarta lui Sava.

Min 8: Louis Munteanu încearcă un șut din marginea careului mare, dar balonul este deviat și ajunge fără probleme în brațele portarului Keller.

Min 5: Dina Grameni cade în careul elvețienilor, după un duel ușor cu unul din apărătorii adverși, dar arbitrul nu acordă nimic. Jucătorul Rapidului nu a protestat la decizia centralului.

Min 1: Începe meciul.

UPDATE: Jucătorii celor două naționale de tineret au intrat pe teren, după care a început intonarea celor două imnuri.

Echipele de start:

România U21: Sava - Pantea, Ignat, Akdag, Borza - Perianu, Grameni - Stoica, Ilie, Popescu - Munteanu

Rezerve: Popa - Amzăr, Dănuleasa, Vulturar, Silaghi, Corbu, Maftei, Rădulescu, Blănuță

Selecționer: Daniel Pancu

Elveția U21: Keller - Jaquez, Amenda, Hajdari - Athekame, Matoshi, Avdullahu, Surdez - Sanches, Dos Santos - Fink

Rezerve: Loretz - Okoh, Fosso, Villiger, Wallner, Magnin, Keller A, Muci, Berdayes

Selecționer: Sascha Stauch


Știrea inițială

UPDATE: Cătălin Cîrjan nu are emoții înainte de România U21 - Elveția U21: mesaj pentru ”Tricolorii” lui Daniel Pancu

UPDATE: Aproape de sold-out la România U21 - Elveția U21, meciul unei generații

Tot în această rundă, se mai joacă Finlanda - Muntenegru și Albania - Armenia, iar primul dintre cele două jocuri este important în lupta pentru calificare.

Înaintea rundei, România este lider, cu 19 puncte, Elveția este pe doi, cu 18 puncte, în timp ce Finlanda ocupă poziția a treia și, cu 17 puncte, păstrează șanse de calificare, mai ales că întâlnește în ultima rundă echipă pe care România tocmai a spulberat-o cu 6-2.

România este, evident, sigură de calificarea la EURO 2024 dacă o învinge pe Elveția. Poate fi suficientă și o remiză, dar doar în cazul în care Finlanda nu câștigă cu Muntengru. Cu un eșec cu Elveția, România prinde locul doi, care duce la baraj, doar dacă Finlanda scoate cel mult un punct din meciul cu Muntenegru.

La EURO, merg direct și cele mai bune trei echipe de pe locurile doi, dar România nu mai poate prinde niciuna dintre poziții.

Pe podiumul unui clasament al echipelor de pe locurile doi, Anglia, cu toate meciurile deja jucate, are 19 puncte, Franța are 16 și Polonia, 15, ambele cu un meci rămas. Fără punctele cu ultima clasată, Armenia, care nu se iau în calcul la o astfel de ierarhie la grupele de șase echipe, România are 13 puncte.

Lotul convocat de Daniel Pancu pentru ”dubla” cu Muntenegru și Elveția

PORTARI: Răzvan Sava (Udinese / Italia), Robert Popa (UTA Arad), Alexandru Roșca (Dinamo);

FUNDAȘI: David Maftei (Oțelul Galați), Alexandru Pantea (FCSB), Cristian Ignat (FC Rapid 1923), Umit Akdag (Toulouse FC / Franța), Gabriel Dănuleasă (Farul Constanța), Cristian Licsandru (Dinamo), Costin Amzăr (Al Nasr / Emiratele Arabe Unite), Andrei Borza (FC Rapid 1923);

MIJLOCAȘI: Cătălin Vulturar (FC Rapid 1923), Ovidiu Perianu (Unirea Slobozia), Marius Corbu (APOEL Nicosia / Cipru), Robert Silaghi (Universitatea Cluj), Constantin Grameni (FC Rapid 1923), Cătălin Cîrjan (Dinamo), Mihnea Rădulescu (ACS Petrolul 52), Octavian Popescu (FCSB), Rareș Ilie (OGC Nice / Franța), Cristian Mihai (UTA Arad), Ianis Stoica (FC Hermannstadt);

ATACANȚI: Louis Munteanu (CFR Cluj), Vladislav Blănuță (Universitatea Cluj).

Etichete: romania u21 , daniel pancu , ianis stoica , euro u21 2025 , romania u21 - elvetia u21


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Cine este polițistul local care nu l-a lăsat pe Nicușor Dan să intre pe șantierul de la Piața Unirii

Polițistul care i-a blocat luni accesul primarului Nicușor Dan pe șantierul deschis de Daniel Băluță la Piața Unirii este Cristian Pîslă, șeful Poliției Locale Sector 4, dezvăluie Hotnews.ro. Publicația mai scrie că Pîslă și-a cumpărat două case și patru terenuri cu credit în perioada 2017-2019, când avea puțin peste 1.000 de euro salariu pe lună, iar soția sa nu avea venituri declarate.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

David Popovici nu mai vrea să conducă niciuna dintre mașinile primite de la Ion Țiriac! ”Acum am ocazia să spun”

Primele detalii ies la iveală! Imaginile surprinse cu Mbappe la Stockholm, unde a fost acuzat de viol. Ce au aflat suedezii

Exclusiv Mircea Lucescu ”nu era conștient că e înregistrat” și a spus ce crede despre un ”Tricolor”

Românul care a fost prins de polițiști cu 340 de km/h: ”Nu mi-au dat niciun leu amendă!”. Ce mașină conducea

După 10 ani în Italia, Franța și Arabia Saudită, Ciprian Tătărușanu a ales unde se stabilește cu familia: ”Nu mă văd”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Live Text Lituania - România 1-1, ACUM pe digisport.ro. GOOOL! Răzvan Marin aduce egalarea pentru ”Tricolori”

Elvețienii au trecut la acuzații, după ce România U21 i-a lăsat acasă la EURO 2025: "Scandalos!"

Daniel Pancu și-a explicat ieșirea nervoasă din timpul meciului cu Elveția U21: ”Incalificabil”

Ianis Stoica, dezlănțuit după dubla cu Elveția! I-a ironizat pe adversari, apoi a trecut la cei de la 'U' Cluj

Citeşte şi

Video Adrian Mutu a surprins, după ce naționala României U21 s-a calificat la EURO 2025

Louis Munteanu: ”Suntem o generație foarte bună”. Anunț despre viitorul său

PEROZO tânără de 29 de ani a fost desemnată Miss BumBum 2024: „Încă sunt în stare de șoc, este un vis împlinit!”

FILM NOWCum arată „Xena” în 2024, la 56 de ani. Lucy Lawless, de nerecunoscut la două decenii de la încheierea serialului care a consacrat-o

Laurențiu Reghecampf reacționează după ce s-a scris că a primit o ofertă din Iran citeşte ştirea pe Prosport.ro

“Ca om, Ilie Năstase este o catastrofă. Nu mai am niciun pic de respect pentru el” Fostul mare jucător de tenis a fost desființat citeşte ştirea pe ziare.com

Soldatul care a luptat 30 de ani în al Doilea Război Mondial citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Iubita lui Julio Iglesias Jr., răvășitoare într-un costum de baie. Imaginile cu Ariadna i-au cucerit pe fani: „Cea mai frumoasă!”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Iubita lui Julio Iglesias Jr., răvășitoare într-un costum de baie. Imaginile cu Ariadna i-au cucerit pe fani: „Cea mai frumoasă!”

Digi World

Tehnica simplă de introdus în dietă pentru a slăbi și a spori longevitatea. Mare atenție pentru a nu o duce la extreme

Digi Animal World

O femeie a fost al un pas să fie înghițită de un piton, în propria sa locuință. Aceasta a fost salvată după două ore