Pandev este ”Dumnezeu” în Macedonia de Nord, însă nu-l impresionează pe Chiricheș: ”Sunt o echipă mai puternică fără el”
articol scris de Digi Sport07.09.2021, 20:04
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Partida Macedonia de Nord - România, din etapa a șasea a preliminariilor Campionatului Mondial din 2022, va putea fi urmărită miercuri, de la ora 21:45, în format LIVE TEXT pe digisport.ro.
Căpitanul echipei naţionale a României, Vlad Chiricheş, consideră că Macedonia de Nord a devenit o echipă mai puternică după retragerea veteranului Goran Pandev. În cadrul conferinței de presă premergătoare jocului de la Skopje, fotbalistul lui Sassuolo a vorbit și despre testul pozitiv la COVID-19 al lui Ianis Hagi.
Vlad Chiricheș: ”Macedonia de Nord a devenit o echipă mai puternică după retragerea lui Goran Pandev”
"Nu ştiu dacă este o finală mâine, dar este un meci foarte important pe care dorim să îl câştigăm. Suntem întru un moment bun şi vrem să o ţinem tot aşa. Pandev este o pierdere pentru ei pentru că era un jucător reprezentativ al Macedoniei.
Dar acum au devenit o echipă mai puternică. Aşa că eu cred că ne aşteaptă un meci mult mai greu decât în tur. E important să ne ridicăm nivelul şi să câştigăm", a spus Vlad Chiricheş.
"E o stare de spirit OK la echipă după testul pozitiv al lui Ianis, nu trebuie să ne gândim aşa de mult la acest impediment. Sperăm ca jucătorii ceilalţi (n.r. - Răzvan Marin, Alexandru Cicâldău şi Dragoş Nedelcu au avut contact direct cu Ianis Hagi) să fie testaţi negativ şi să poată să ne ajute mâine.
Speram să câştigăm pentru că îi văd pe băieţi montaţi să facă asta. De obicei un teren greu duce la un meci de luptă. Sperăm totuşi să avem o posesie bună şi să avem controlul jocului", a adăugat fundaşul naționalei.
În precedentele două meciuri disputate de la începutul acestei luni, România a învins Islanda (scor 2-0, la Reykjavik) şi Liechtenstein (scor 2-0, la Bucureşti). Echipa antrenată de Mirel Rădoi a urcat pe locul al treilea în clasamentul grupei, devansând Macedonia de Nord, iar o victorie a ”tricolorilor” la Skopje i-ar scoate definitiv pe adversari din cursa pentru calificarea la CM 2022.
Clasament Grupa J
Etichete: vlad chiriches , capitan romania , preliminarii cm 2022 , macedonia de nord - românia , grupa j preliminarii
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții