”L-au pierdut!” Aproape de a ajunge la naționala României, Florucz a transmis un mesaj clar: ”Dacă avea nevoie, m-ar fi sunat”
articol scris de Digi Sport25.10.2024, 23:52
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Raul Florucz (23 de ani) a reușit un assist în meciul câștigat de Olimpija Ljubljana cu 2-0 în fața celor de la LASK, în etapa cu numărul 2 din Conference League.
Atacantul a fost notat cu 7,4 de către cei de la Sofascore, unul dintre cele mai mari calificative din tabăra slovenilor. Duelul cu gruparea din Linz, fosta adversară a FCSB-ului în play-off-ul Europa League, a fost special pentru Raul Florucz.
- 8 goluri și 4 pase decisive în 16 meciuri sunt cifrele lui Florucz în acest sezon, în toate competițiile.
Galerie Foto
Presa din Slovenia: ”Austria pierde un fotbalist cu potențial interesant”
Fotbalistul, care a adunat 3 selecții la reprezentativa U19 a Austriei, a jucat 4 ani la academia celor de la LASK, după care a făcut pasul în Croația, unde a evoluat la Lokomotiva Zagreb, Sesvete, Dragovoljac și Jarun. În vara anului trecut, Olimpija l-a transferat pentru 100 de mii de euro.
Întrebat după partidă dacă, din punctul său de vedere, Ralf Rangnick, selecționerul Austriei, a fost cu ochii pe el la jocul din Conference League, Florucz a transmis un mesaj ferm: ”Dacă avea nevoie de mine, m-ar fi sunat deja”.
”Acest meci a fost special, emoționant pentru mine. Nu mă gândesc la astfel de lucruri, eu doar joc fotbal. Dacă avea nevoie de mine, m-ar fi sunat deja”, a spus Raul Florucz, potrivit Nogomania.
”Austriecii și-au văzut băiatul la lucru și ar putea să regrete într-o zi că l-au pierdut. (...) În acest sezon, Florucz este incontestabil cel mai bun jucător al Olimpijei și are o carieră importantă în față.
Joacă intens, are o tehnică perfectă, e periculos pentru poarta adversă și e creativ. Austria pierde un fotbalist cu potențial interesant. Raul este în proces de obținere a cetățeniei române, după ce selecționerul Mircea Lucescu a spus că vrea să-l vadă la naționala României”, au notat jurnaliștii sloveni.
- 700 de mii de euro este cota de piață a lui Florucz, conform Transfermarkt.
Raul Florucz: ”E o onoare să reprezint și eu țara de unde provin părinții mei, așa cum a făcut-o bunicul meu Mihai Mironiuc, care a jucat handbal pentru naționala României”
Născut la Vocklabruck (Austria) din părinți români, originari din Arad, fotbalistul are deocamdată doar cetățenie austriacă, dar, într-o română aproape perfectă, a transmis că își dorește să reprezinte țara noastră și a început deja demersurile pentru dobândirea cetățeniei române.
”Aprecierea din partea unei personalități precum Mircea Lucescu este, fără îndoială, o mare onoare. Faptul că ar veni să mă urmărească în Slovenia și că ar lua în considerare convocarea mea la naționala României este ceva extraordinar și mă bucură mult.
E o onoare să reprezint și eu țara de unde provin părinții mei, așa cum a făcut-o bunicul meu Mihai Mironiuc, care a jucat handbal pentru naționala României. Acum se fac demersuri să redobândesc cetățenia română”, a declarat Raul Florucz, pentru digisport.ro.
Etichete: olimpija ljubljana , nationala austriei , raul florucz , florucz romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții