Video Întrebarea care l-a făcut pe Gică Hagi să oprească interviul: ”Nu, nu, nu! O seară bună!”
articol scris de Digi Sport17.10.2021, 17:18
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Farul Constanța a bifat un nou meci fără victorie în deplasare, 1-2 la Pitești, cu FC Argeș.
La finalul partidei, Gheorghe Hagi a fost întrebat despre situația echipei naționale, care va rămâne fără selecționerul Mirel Rădoi luna viitoare, indiferent de rezultatele meciurilor cu Islanda și Liechtenstein, în urma cărora prima reprezentativă ar putea ajunge la primul baraj de calificare la Campionatul Mondial.
Gheorghe Hagi a refuzat să vorbească despre echipa națională
Gheorghe Hagi a refuzat, însă, să vorbească despre prima reprezentativă și a plecat de la interviu.
”Nu, nu, nu, nu vorbesc. S-a vorbit enorm. Mulțumesc, o seară bună”, s-a rezumat la a spune Gheorghe Hagi.
În ceea ce privește meciul cu FC Argeș, Gheorghe Hagi a transmis că rezultatul nu reflectă realitatea din teren.
”Meritam mult mai mult, la cum a mers jocul, la ce ocazii am avut. Meritam victoria, dar așa e fotbalul câteodată. Trebuie să mergem înainte, să vedem ce am făcut bine și să facem și mai bine. Acum, rămâne doar rezultatul”, a declarat Gheorghe Hagi.
VIDEO cu declarațiile date de Gheorghe Hagi, la finalul meciului cu FC Argeș:
Mirel Rădoi și-a anunțat plecarea de la echipa națională
După meciul cu Armenia, câștigat cu 1-0, rezultat datorită căreia șansele prinderii locului doi la final de campanie au crescut considerabil, Mirel Rădoi, al cărui contract expiră luna viitoare, a anunțat că nu va rămâne la echipa națională, chiar dacă o va califica la baraj.
”Din luna noiembrie, echipa națională trebuie să își găsească antrenor. Indiferent ce se întâmplă, eu nu voi mai fi. Contractul meu se termină, îmi văd de treaba mea. Contractul meu se termină, să aduceți pe cine vreți dumneavoastră”, a anunțat Mirel Rădoi.
Etichete: gheorghe hagi , mirel radoi , selectioner romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții