Gigi Becali, propus la cârma naționalei României: ”Cel mai bun selecționer, mai bun decât Gică Hagi”
articol scris de Digi Sport02.08.2024, 11:45
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
FRF s-a înțeles cu Mircea Lucescu (79 de ani) și, dacă nimic neprevăzut nu va apărea, ”Il Luce” va deveni noul selecționer al României.
Un anunț oficial în acest sens este așteptat în cursul săptămânii viitoare. Până atunci, Marian Iancu, fostul patron de la Poli Timișoara, a avut o propunere inedită. Acesta a transmis, mai în glumă, mai în serios, că Gigi Becali este cel mai potrivit pentru a prelua naționala României, având implicarea sa activă în stabilirea primul 11 și efectuarea schimbărilor la FCSB.
Marian Iancu: ”Cel mai bun selecționer e Gigi Becali”
”Spuneam că dacă e să luăm rezultatele ultimului campionat cel mai bun selecționer e Gigi Becali, mai bun decât Gică Hagi. În ultimii 20 și ceva de ani este cel care a cumpărat cele mai mari valori.
Se califică înaintea tuturor, Gigi Becali e cel mai bun selecționer. Puțini l-ar fi băgat pe Baeten în locul lui Ștefănescu, puțini antrenori titrați ar fi riscat cu Phelipe. Popa îmi place foarte mult, este un vârf împins, e puternic, e ceea ce trebuie.
Împinge tare în picioare, e jucător de contraatac. Vorbești cu Gigi pentru echipa națională după schimbările cu Maccabi. A început ca o glumă, dar au fost argumente serioase. Toți jucătorii valoroși din ultimii 20 de ani au trecut prin clubul domnului Becali.
I-a cumpărat pe bani importanți, i-a vândut foarte bine în Europa. M-am învățat minte, nu mai vorbesc despre antrenori și selecționeri pe care îi consider valoroși, pentru că mai rău le fac prin ce le spun. Am vorbit atâta despre Șumudică la Rapid, cred că i-am făcut mai mult rău decât bine”, a transmis Marian Iancu, potrivit Fanatik.
Galerie Foto
Gigi Becali: ”Nu mai poți să umbrești strălucirea lui Il Luce”
Gigi Becali a vorbit despre iminenta revenire a lui Lucescu la cârma echipei naționale.
”Lucescu ar putea să vină și dacă va avea un eșec.... Pentru că nu avem valoare, poate să se supere ei... Nu avem cu cine juca.
Să zicem că Lucescu, cu experiența lui, poate scoate ceva, cum făcea și Hagi, dar cred că va avea eșec. Dar Lucescu e Lucescu, chiar și în caz de eșec nu poți spune că se compromite.
Pe Lucescu îl știm, strălucește, este Il Luce, e strălucitor, nu mai poți să umbrești strălucirea lui Il Luce”, a spus Gigi Becali.
Galerie Foto
Etichete: marian iancu , gigi becali , selectioner romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții