Edi Iordănescu, la un pas de tragedie: "Am stat o lună și jumătate în spital. Dormeam cu mâinile legate de pat!"
articol scris de Digi Sport23.03.2022, 08:18
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Edi Iordănescu (43 de ani) se află în fața debutului pe banca echipei naționale, după ce a preluat postul de selecționer la începutul anului.
România va juca pe data de 25 martie, pe stadionul din Ghencea, cu Grecia, în timp ce pe 29 martie va evolua în deplasare, cu Israel.
Edi Iordănescu: ”Am ajuns la Spitalul Militar”
Înainte de debutul pe banca echipei naționale, Edi Iordănescu a făcut o dezvăluire dureroasă din momentul în care era jucător pentru Rapid.
Florin Bratu (42 de ani), selecționerul de la naționala de tineret, i-a fost atunci alături lui Edi Iordănescu, care a ajuns de urgență la spital, în București, cu probleme la rinichi.
”În vara lui 2000… Am fost la o noapte, poate mai puțin, de moarte. Eram în pregătirea de vară cu Rapid, la Poiana Brașov. Într-un joc amical, am luat o lovitură tare, cu talpa, într-o alunecare băgată pe un gazon ud, adversarul își prelungise mingea, a intrat cu talpa direct în rinichiul meu…
Seara am urinat sânge, Florin Bratu, stăteam cu el în cameră, s-a speriat și l-a chemat pe medicul Marian Dumitru. Mi-a făcut o injecție și m-a dus la Brașov, am făcut o investigație, după care ni s-a spus că trebuie să fiu dus la București. Am ajuns la Spitalul Militar, mi-au făcut analizele, au zis că mai întâi să oprească hemoragia și apoi să-mi scoată rinichiul. Să-mi scoată rinichiul! La 22 de ani!
Șansa mea a fost că, a doua zi, șeful secției de urologie, medicul general Bână, Dumnezeu să-l odihnească, a murit între timp, s-a întors de la un simpozion din străinătate și s-a uitat peste analizele mele. Mi-a spus că va face toate eforturile să-mi salveze rinichiul.
Am stat o lună și jumătate în spital, vreo trei săptămâni pe perfuzii, dormeam cu mâinile legate de pat, învelite în gheață, erau maro de la atâtea înțepături pentru perfuzii încontinuu, un coșmar”, a declarat Edi Iordănescu, pentru Fanatik.
Edi Iordănescu a fost legitimat ca jucător la Rapid în perioada iulie 2000 - ianuarie 2001.
Etichete: florin bratu , edi iordanescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții