Exclusiv Dorinel Munteanu, atac la Contra! Ce a spus de Budescu și de Keșeru. ”N-are ce căuta acolo!”
09.09.2018, 23:59Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
România - Muntenegru 0-0 | România este obligată să nu piardă în Serbia, luni seară, pentru a-și menține intacte șansele de a termina pe primul loc în Seria C a Ligii Națiunilor. Până atunci, rămâne de văzut ce formulă de echipă va alege Cosmin Contra, după ce prima reprezentativă a dezamăgit la Ploiești. Dorinel Munteanu (50 de ani), cel mai selecționat fotbalist al tricolorilor, nu s-a sfiit ”să scoată tunurile” și să atace staff-ul naționalei.
”Ar trebui să câștigăm în Serbia, dacă mai vrem să sperăm la primul loc. În caz contrar, deși e vorba despre primele două meciuri, vom avea șanse minime. Eu cred că vor fi mai multe schimbări în primul 11, în afara celor două forțate (n.r. - Chiricheș și Pintilii s-au accidentat cu Muntenegru și au ieșit din calcule). Cred că Budescu și Țucudean vor fi titulari”, a spus Munteanu, într-o intervenție telefonică ÎN DIRECT găzduită de emisiunea ”Fotbal Club”, de la Digi Sport 1.
Serbia - România se va juca luni, de la ora 21.45, şi va putea fi urmărit în format live-text pe digisport.ro şi m.digisport.ro
Mai mult, Dorinel nu înțelege de ce Alexandru Maxim și Claudiu Keșeru au fost titulari în meciul de vineri seară. ”Maxim nu a jucat la randamentul scontat. Bine, nici în meciurile precedente, în amicale, n-a făcut nimic ca să iasă în evidență. Probabil că startul din Bundesliga l-a convins pe Cosmin să-l titularizeze. Nu știu cum își face planurile staff-ul lui Contra, dar eu cred că Budescu, la calitatea pe care o are, nu are cum să lipsească din echipa de start. Trebuie să-l lăsăm să joace. Sunt convins că Budi nu poate ajuta echipa națională din postura de rezervă, când intră în ultimele 20 de minute.
Keșeru marchează acolo la echipa lui de club, dar la națională o face cam puțin. Plus că în acest sistem tactic 4-2-3-1, el nu se potrivește, pentru că nouă ne trebuie un atacant central puternic, care să țină de minge, care să creeze spații pentru jucătorii care vin din spate, care să țină pe loc fundașii adverși. Asta în condițiile în care noi avem jucători buni de benzi, plus acest Stanciu care știe să vină din spate. Atacantul trebuie să fie în fața porții mereu, ceea ce Keșeru nu face”, a mai spus Dorinel Munteanu, la Digi Sport, după care a completat: ”Aștept mai mult și de la Mitriță. Nici Chipciu n-a făcut o partidă bună. A fost izolat și nu și-a pus în valoare calitățile lui. Toată lumea așteaptă mai multe de la el.”
”Vom fi victime sigure!”
Într-un final, Dorinel Munteanu, fostul mijlocaș de bază al ”Generației de Aur” a mai spus cum ar trebui să evoleze tricolorii la Belgrad pentru a scoate un rezultat bun. ”Dacă ne vom duce peste ei, vom fi victime sigure. Ar trebui să facem un joc tactic foarte bun, pentru că avem jucători buni pe benzi, apoi mai e calitatea lui Budescu și cu astea putem ieși în evidență”, a mai spus Dorinel Munteanu, la ”Fotbal Club”.
Echipa probabilă a României: Tătărușanu - Benzar, Săpunaru, Bălașa, Bancu - R. Marin, Stanciu - Chipciu, Budescu, Mitriță - Țucudean.
Etichete: dorinel munteanu , cosmin contra , claudiu keseru , constantin budescu , romania liga natiunilor , liga natiunilor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții