Becali îl cere titular la națională, Contra a răspuns: "S-a văzut că nu are un ritm bun!" Promisiunea selecționerului
07.10.2019, 09:11Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Cristi Manea este unul dintre jucătorii de la FCSB pe care Gigi Becali îi cere titulari la echipa națională. Finanțatorul FCSB i-a făcut o listă cu 5 titulari selecționerului. Pe lângă Manea, Becali îi vrea la națională pe Panţîru, Coman, Man și Oaidă.
Florinel Coman este singurul jucător de la FCSB chemat de Contra la națională pentru dubla cu Feroe și Norvegia. Totuși, selecționerul nu exclude faptul ca pe viitor Manea să revină printre tricolori.
"Manea vine după o pauză destul de mare, s-a văzut că nu are un ritm foarte bun. E important că a jucat titular în derby și, dacă va avea continuitate, sigur va veni printre tricolori", a spus Cosmin Contra.
Cum ar arăta echipa națională în viziunea lui Gigi Becali
Gigi Becali e convins că în viitorul apropiat selecționerul Cosmin Contra va chema mai mulți jucători de la FCSB.
"Nu trebuie să fiu eu mulţumit (n.r.: că e Coman la naţională). Coman, Man, Oaidă, Panţîru nu au cum să lipsească. Păi Tănase, data viitoare. Deci în viitorul apropiat o să vedeţi: Manea dreapta, Panţîru stânga , Coman stânga, Man dreapta, Oaidă central. Nu ai cum să îi ignori, nu poţi. Titulari, mă refer. Că aşa vor fi 7-8", e de părere Gigi Becali.
Lotul României pentru "dubla" cu Feroe și Norvegia
Portari: Ciprian Tătărușanu (Lyon), Florin Niță (Sparta Praga), Ionuț Radu (Genoa)
Fundași: Romario Benzar (Lecce), Vasile Mogoș (Cremonese), Vlad Chiricheș (Sassuolo), Adrian Rus (MOL Fehérvár), Ionuț Nedelcearu (FC Ufa), Dragoș Grigore (Ludogorets), Alin Toșca (Gazişehir Gaziantep), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova)
Mijlocași: Răzvan Marin (Ajax Amsterdam), Mihai Bordeianu (CFR Cluj), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova), Dan Nistor (Dinamo București), Paul Anton (Krylya Sovetov), Ciprian Deac (CFR Cluj), Nicolae Stanciu (Slavia Praga), Ianis Hagi (Genk), Alexandru Mitriță (New York City FC), Florinel Coman (FCSB)
Atacanți: Claudiu Keșeru (Ludogorets), George Pușcaș (Reading), Florin Andone (Galatasaray)
- Insulele Feroe – România, 12 octombrie, ora 19:00 (Tórsvøllur, Torshavn)
- România – Norvegia, 15 octombrie, ora 21:45 (Arena Națională, București)
Etichete: gigi becali , cosmin contra , cristi manea , florinel coman
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții