"Antrenorul mi-a cerut 2.000 de euro să joc la națională. Mi-a zis în față". Un fost rapidist face dezvăluiri surprinzătoare
articol scris de Digi Sport07.08.2021, 16:23
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Alexandru Gheorghiță era, în urmă cu câțiva ani, unul dintre cei mai promițători tineri fotbaliști din România. Fostul fundaș central a făcut însă o dezvăluire surprinzătoare, la câțiva ani după ce s-a retras din fotbal, deși cariera sa abia începuse.
Alexandru Gheorghiță: "Nu era după valoare sau performanțe, ci după bănuți"
"Sincer, nu aș vrea, că a trecut. S-a cerut, erau sume enorme pentru mine ca să pot să joc, 1500-2.000 de euro. Eram mic. Mecanismul era că te duceai acolo, la lot, fiind mai mulți fundași centrali din toată țara, probabil se triau nu după valoare, sau performanță, ci după bănuți.
Erau triale, se făceau acțiuni, dar erau așa, doar ca să se zică că se fac. Era Puțanu, mai erau mulți fundași, unii de la Steaua. Dar eu am fost coleg cu Alex Ioniță, din generația mea. Și nici el nu participa. Dar crescându-l și văzându-l, era un talent, nu puteai să spui că nu e și nici el nu participa.
Față în față mi s-a zis că sunt probleme cu banii, probleme în jurul echipei și cumva nu a zis direct să dau bani, ci voalat, dau sau nu pot să joc. Era vorba de 1.500-2.000 de euro, sunt bani buni și acum. Oarecum, da, antrenorul mi-a zis", a spus Gheorghiță, potrivit GSP.ro.
Alexandru Gheorghiță s-a retras din activitatea de fotbalist la 23 de ani
Alexandru Gheorghiță are doar 27 de ani, însă s-a retras din fotbal în urmă cu 4 ani, când avea 23 de ani. La un moment dat și-a încercat norocul și în SUA, în 2015, la LIAC New York U19.
La un moment dat a ajuns în atenția lui Milan, pe când avea 18 ani, când a fost să dea probe la un trial. La acea vreme, era și manechin.
Crescut la Steaua, Gheorghiță a jucat la Rapid, dar spunea că ține mereu cu Steaua și Craiova.
Etichete: alexandru gheorghita , bani nationala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții