Demis de la Petrolul, Viorel Moldovan e gata să readucă la viață o echipă de tradiție: "Mai am un singur vis"
articol scris de Digi Sport23.03.2021, 17:34
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Viorel Moldovan tocmai s-a despărțit de Petrolul, însă după ce a antrenat 9 echipe, dintre care una este naționala României, unde a fost secund, tehnicianul de 48 de ani e gata să readucă la viață Gloria Bistrița.
Fostul mare atacant nu poate uita clubul de la care a pornit.
"Mai am un vis, o dorinţă: să pot să mă întorc, mai devreme sau mai târziu, la Bistriţa şi să construiesc un club, un club care să revină pe prima scenă fotbalistică, un club formator. Dar nu în calitate de antrenor, în calitate de manager general sau preşedinte", a spus Viorel Moldovan, potrivit Look Sport Live.
Viorel Moldovan a fost format la Gloria Bistrița, echipă pe care vrea să o readucă la viață
Echipa a intrat în faliment în 2015 și a dispărut după retragerea lui Jean Pădureanu, decedat în decembrie 2016. Acum clubul se află în Liga 4, însă nu se mai identifică cu clubul care deține palmaresul.
În 2018, echipa ACS Dumitra, care se afla în Liga 3, a fost redenumită FC Gloria Bistrița, însă palmaresul și marca Gloriei nu-i aparțin.
Printre performanțele Gloriei Bistrița se numără câștigarea Cupei României în 2004. În plus, echipa a jucat în cupele europene, cu formații precum Fiorentina (Cupa Cupelor, 1996, 1-2 la general), Brescia (Cupa UEFA Intertoto, 2003, 2-3 la general) sau Atletico Madrid (Cupa UEFA Intertoto, 2007, 2-2 la general).
Viorel Moldovan a fost format la juniorii de la Gloria Bistrița, unde a fost promovat la prima echipă în iulie 1990.
În iulie 1993, Viorel Moldovan s-a transferat la Dinamo, iar după doi ani și-a început cariera în străinătate, la Neuchatel Xamax, Grasshoppers, Coventry, Fenerbahce, Nantes, Al Wahda și Servette. În ianuarie 2005 a revenit în România, la Poli AEK Timișoara, iar în iulie 2006 s-a transferat la Rapid, de unde s-a retras din activitate în iulie 2007,
Etichete: gloria bistrita , viorel moldovan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții