Video Dănciulescu a dezvăluit că a jucat în meciuri aranjate la trei echipe. A oferit şi un exemplu
15.10.2018, 12:52Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Ionel Dănciulescu a recunoscut că a jucat în meciuri aranjate atât la Steaua, cât şi la Dinamo. Fostul director general al "câinilor" şi-a amintit însă de o partidă trucată în care a fost pe teren în Spania, unde a evoluat pentru Hercules Alicante, în sezonul 2009-2010.
"Cred că am jucat între 1-5 meciuri aranjate. Vă spun eu un meci. Cred că la ultimul joc când am promovat, în ultima etapă la Irun (n.r. cu Real Union de Irun). Parcă am câștigat cu 2-0. Eu eram foarte agitat și m-am luat la harță cu un adversar și i-am arătat tabela. Atunci toți jucătorii de la echipa adversă au venit la mine să mă înjure și nu înțelegeam de ce. Abia apoi mi-am dat eu seama. Irun era retrogradată la momentul respectiv. Dacă stau să analizez situația, cred că ar fi fost ceva atunci. Și la Steaua, și la Dinamo s-au întâmplat astfel de lucruri. Mă refer la meciurile astea din ultima sau penultima etapă în care se știau (n.r. echipele retrogradate)", a declarat Dănciulescu pentru Gazeta Sporturilor.
Actualul manager sportiv al Farului Constanţa se referă la partida Real Union - Hercules 0-2, din iunie 2010, când echipa de atunci a românului a promovat în Primera Division.
Javi Portilo, în minutul 17 de Javi Portillo, şi autogolul de cascadorii râsului al lui Dekarga, din minutul 55.
VIDEO REZUMATUL PARTIDEI
Ionel Dănciulescu a jucat pentru Dinamo în trei perioade (1995-1997, 2002-2009 și 2010-2013), pentru Steaua între 1998 şi 2001, iar în tricoul lui Hercules în sezonul 2009-2010. A mai evoluat pentru Electroputere Craiova, Altay Izmir şi Shandong Luneng.
Etichete: ionel danciulescu , blaturi danciulescu , danciulescu blat spania , meciuri aranjate danciulescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții