Dan Petrescu a dat cărțile pe față. Ce spune despre viitorul lui Edi Iordănecu la echipa națională
articol scris de Digi Sport25.06.2022, 12:36
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Dan Petrescu (54 de ani) a vorbit despre situația lui Edi Iordănescu, selecționerul naționalei României, al cărui viitor a fost pus sub semnul întrebării după meciurile slabe din Nations League.
Tehnicianul celor de la CFR Cluj a fost și el o variantă pe oficialii de la FRF pentru banca echipei naționale, dar refuzul grupării ardelene de a-l lăsa să plece a cântărit în cele din urmă decisiv.
Dan Petrescu, despre situația lui Edi Iordănescu
Acum, antrenorul care a câștigat un nou titlu cu formația din Gruia, a răspuns întrebării aflate pe buzele tuturor: Ați schimba antrenorul echipei naționale?
"Jucătorii au venit supărați de la echipa națională. Nu vreau să vorbesc despre situația de la echipa națională. Pot să spun doar atât. Dacă aș fi la Federație, n-aș schimba antrenorul. Restul... face fiecare ce vrea", a spus Dan Petrescu după amicalul de vineri al CFR-ului, cu Partizan, câștigat cu 1-0.
Momentan, FRF, prin vocea lui Mihai Stoichiță, i-a acordat credit lui Edi Iordănescu.
"În primul rând, îi dăm credit lui Edi în continuare. El trebuia să ia măsurile, chiar dacă sunt dureroase. A fost împuternicit să ia toate deciziile. Până acum era la fel. Ba da. Dar cum vede el strategia pentru viitor și cum ne asumăm viitorul.
(Deci rămâne și după ultimele două partide, indiferent de rezultate?) Se poate și asta, să rămâne la echipa națională, în funcție de analiza comisiei tehnice. Nu vă supărați, dar am tot schimbat antrenori foarte buni.
Stabilim în comisia tehnică ce a lucrat omul acesta. Merită să meargă în continuare. Merită, pentru că este un profesionist. Este un om care știe fotbal. Are o școală sănătoasă, e maleabil. El schimbă și în timpul jocului. Dai un om afară pentru un joc. Nu e în regulă treaba asta”, a declarat Mihai Stoichiță, la Fotbal Club, după eșecul din Nations League, 0-3, cu Muntenegru.
România, sub Iran, Qatar sau Arabia Saudită, în clasamentul FIFA
"Tricolorii" ocupă ultimul loc în grupa B3 din Liga Națiunilor, ediția 2022-2023, cu trei puncte în patru meciuri.
În luna iunie, România a înregistrat o victorie (1-0 cu Finlanda) şi trei eşecuri (0-2 şi 0-3 cu Muntenegru, 0-1 cu Bosnia și Herţegovina).
Din 2012 nu a mai înregistrat naţionala României o clasare aşa de slabă în ierarhia mondială. Atunci am coborât până pe locul 57.
Totuși, România este în continuare cel mai bine clasată echipă din grupa de Liga Naţiunilor: Bosnia a urcat de pe locul 59 pe 57, Finlanda a coborât de pe locul 57 pe 59, iar Muntenegru a reuşit un salt de trei locuri, de pe 70 pe 67.
Brazilia se menţine în fruntea clasamentului mondial, urmată de Belgia şi de Argentina, care a a făcut rocada cu Franţa. Campioana mondială a coborât pe locul al patrulea, după patru meciuri fără victorie în Liga Naţiunilor.
Următorul clasament FIFA va fi publicat pe 25 august.
Clasamentul FIFA
1. Brazilia 1.837,56 puncte
2. Belgia 1.821,92
3. Argentina 1.770,65
4. Franţa 1.764,85
5. Anglia 1.737,46
6. Spania 1.716,93
7. Italia 1.713,86
8. Olanda 1.679.41
9. Portugalia 1.678,65
10. Danemarca 1.665,47
11. Germania 1.658,96
12. Mexic 1.649,57
13. Uruguay 1.643,71
14. SUA 1.635,01
15. Croaţia 1.632,15
16. Elveţia 1.621,43
17. Columbia 1.604,07
18. Senegal 1.593,45
19. Ţara Galilor 1.582,13
20. Suedia 1.563,44
......................................................
54. România 1.427,84
57. Bosnia-Herţegovina 1.403,98
59. Finlanda 1.398,41
67. Muntenegru 1.354,59
Programul României în Grupa 3 din Liga Națiunilor, Liga B
4 iunie 2022
Finlanda – Bosnia și Herțegovina 1-1
Muntenegru – ROMÂNIA 2-0
7 iunie 2022
Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA 1-0
Finlanda – Muntenegru 2-0
11 iunie 2022
Muntenegru – Bosnia Herțegovina 1-1
ROMÂNIA – Finlanda 1-0.
14 iunie 2022
Bosnia și Herțegovina – Finlanda 3-2
ROMÂNIA – Muntenegru 0-3
23 septembrie 2022
Bosnia și Herțegovina – Muntenegru 21:45
Finlanda – ROMÂNIA 21:45
26 septembrie 2022
Muntenegru – Finlanda 21:45
ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina 21:45.
Etichete: echipa nationala , dan petrescu , edi iordanescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții