Universitatea Craiova a cerut FRF schimbarea locului de disputare a finalei Cupei României. Refuzaţi pentru jocul cu CFR
articol scris de Digi Sport15.05.2021, 14:04
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Universitatea Craiova mai are doar şanse matematice de a câştiga campionatul în acest sezon, dar este considerată principala favorită la câştigarea Cupei României.
Finala Universitatea Craiova-Astra se va disputa pe 22 mai, de la 20:30, şi va fi transmisă în direct pe Digi Sport 1 şi pe siteul digisport.ro.
UPDATE 15:00 Oltenii au cerut ca meciul de campionat cu CFR, din această seară, să se dispute cu spectatori, dar au fost refuzaţi: „Am sperat până în ultimul moment că în această seară ne vom putea revedea pe stadion. Din păcate, cu toate demersurile întreprinse de clubul Universitatea Craiova, acest lucru nu va fi posibil din motive independente de voința noastră.
Prima partidă care se va disputa cu spectatori va fi finala Cupei României. Sâmbăta viitoare, împreună facem un stadion alb-albastru și luptăm pentru cea de a 8-a Cupă a României”, scrie pe pagina de Facebook a Universității Craiova.
Universitatea Craiova a cerut mutarea finalei Cupei României de la Ploieşti la Bucureşti sau la Craiova
Preşedintele României, Klaus Iohannis a anunţat măsurile de relaxare, iar ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, a confirmat că finala Cupei României va fi primul meci din România la care vor avea acces spectatorii după 14 luni de interdicţie.
- Cei din Bănie au cerut ca spectatorii să aibă acces şi la meciul lor cu CFR Cluj, dar era imposibil ca acest lucru să poată fi organizat în timp util. Răspunul nu a venit, dar nu putea fi decât unul negativ. Universitatea Craiova-CFR se joacă diseară, de la 21:30, pe Digi Sport 1.
Oltenii au făcut o adresă oficială către FRF, organizatoarea competiţiei, în care solicită schimbarea stadionului din Ploieşti cu unul mai mare.
"Sper să ajung şi eu la finala Cupei României. Joacă Craiova, aşa că s-ar putea să fiu şi eu acolo. Deci, o zi importantă, 22 mai: Guvernul în stradă şi seara avem Cupa României. Este primul eveniment sportiv la care vrem să avem spectatori, după această perioadă, şi pe care nu aş vrea să îl ratez", a declarat premierul Florin Cîțu, vineri, într-o conferință de presă.
Craiova propune Arena Naţională sau Ion Oblemenco pentru finala Cupei României
Oltenii au propus "Arena Naţională", 55.000 de locuri, sau chiar "Ion Oblemenco", 30.000 de locuri, arene pe care ar putea intra mai mulţi spectatori decât pe "Ilie Oană", care are 15.000 de locuri.
Conform regulilor generale enunţate de ministrul Novak, organizatorii trebuie să se asigure că spectatorii îndeplinesc unul dintre cele două criterii:
- persoanele care sunt vaccinate (cu schema completă);
- persoanele care prezintă rezultatul unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului Tineretului şi Sportului şi al ministrului Sănătăţii.
”Finala (Cupei României, n.r.) este primul meci pe care l-am aprobat, avem solicitarea din partea federaţiei că doresc spectatori pe stadion. Am înaintat-o către Ministerul Sănătăţii şi urmează ordinul comun, pe care îl vom înainta CNSU, sper că vom avea avizul”, a explicat Eduard Novak.
Universitatea Craiova cere ca pe stadionul pe care se va juca finala Cupei României să se permită accesul pentru 50 la sută din capacitate
De asemenea, oltenii solicită să se ia în calcul ca pe stadion să intre spectatori care să umple 50 la sută din capacitatea arenei. Ca argument este adus faptul că România speră ca la meciurile de la EURO 2020 să poate oferi accesul pentru mai mult de 25 la sută din capacitatea Arenei, angajamentul luat în faţa UEFA.
Oltenii susţin că sunt cel puţin 10.000 de fani ai Craiovei care vor să fie prezenţi la meci şi care îndeplinesc criteriile.
Etichete: arena nationala , finala cupei romaniei , stadionul ilie oana
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții