Video Mihai Stoica râde din nou de Dinamo: "Au fost 3, puteau fi 8! Nimic DDB"
26.06.2020, 09:32SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
FCSB nu a avut emoții în derby-ul cu Dinamo, din turul semifinalelor Cupei României și s-a impus categoric, scor 3-0, în ciuda faptului că Bogdan Vintilă nu a avut mai mulți jucători de bază la dispoziție.
Mihai Stoica, directorul sportiv de la FCSB, a ironizat-o din nou pe Dinamo, spunând că diferența de scor putea fi mult mai mare, având în vedere ocaziile ratate de vicecampioană.
Totodată, Stoica a evidențiat echipa tânără pe care a avut-o FCSB la derby. Alex Pantea (16 ani) a fost titular, iar pe parcursul meciului au mai intrat Cristian Dumitru (16 ani), care a și marcat, și Ovidiu Perianu (18 ani).
"Au fost 3, puteau fi 8, fără 8 jucători importanți și cu 8 jucători eligibili U21 în teren. Nimic DDB (Despre Dinam0 București)", a scris Mihai Stoica, pe Facebook.
Au fost 3, puteau fi 8, fără 8 jucători importanți și cu 8 jucători eligibili U21 în teren. Nimic DDB (Despre Dinam0 București)⚽️⚽️⚽️
Posted by Mihai Stoica on Thursday, 25 June 2020
Mihai Stoica a ironizat și poziția lui Dinamo din clasament
În urmă cu câteva zile, după ce Dinamo ajunsese pe poziția de baraj în Liga 1, Mihai Stoica a postat pe contul său de Instagram o fotografie cu Barajul Vidraru, aluzie la situația în care se află marea rivală.
Între timp, Dinamo a ajuns pe poziție retrogradabilă, 13, însă echipa lui Adrian Mihalcea are doar trei meciuri disputate în play-out, cu unul sau două mai puține decât adversarele sale.
În cele trei meciuri din play-out, Dinamo a înregistrat doar înfrângeri: cu Academica Clinceni (0-1), Poli Iași (0-1) și Sepsi (1-3). Următoarea partidă are loc duminică, de la ora 17:00, contra lui FC Voluntari, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
VIDEO Rezumatul meciului Dinamo - FCSB 0-3
Etichete: dinamo , cupa romaniei , mihai stoica , fcsb , ddb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții