Ioan Ovidiu Sabău a spus ce l-a nemulțumit, după eliminarea lui ”U” Cluj din Cupa României
articol scris de Digi Sport18.04.2024, 22:58
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
”U” Cluj a ratat finala Cupei României, după ce a pierdut pe terenul celor de la Oțelul, scor 1-2, în semifinalele competiției.
Reacția lui Ioan Ovidiu Sabău, după eliminarea lui ”U” Cluj din Cupa României
La finalul meciului cu Oțelul, Ioan Ovidiu Sabău (56 de ani), antrenorul lui ”U” Cluj, a spus cum a ajuns formația sa să rateze finala Cupei României.
”Ce aș putea să spun? Și la fotbal trebuie să ai pasiune pentru el, să ai ultima fază, să înscrii. Ei din trei ocazii îți dau două goluri. La ultima fază eram doi jucători cu unul și luăm destul de ușor golurile.
Vedem, analizăm, ne așteaptă jocul de duminică, ei au entuziasm. Ce știu să facă o fac foarte bine. E o calificare importantă pentru ei. Înseamnă că se muncește. Au rezultate.
Nu am spus prea multe (n.r. în vestiar), doar că puteam să gestionăm mai bine ultima fază. Noi dăm cu latul la poartă, dar trebuie să fim mai responsabili.
Nu vreau să trag concluzii, pentru că mai avem multe meciuri. Ne rămâne salvarea de la retrogradare. Am avut momente când puteam să ajungem în play-off, când puteam ajunge în finala Cupei, dar nu am făcut-o.
La cum suntem plătiți, cred că trebuie să dea mai mult (n.r. unii jucători). Au venit și oameni de la Cluj să ne susțină.
Nu e suficient. Poate dacă intram în prelungiri,controlam jocul. Lipsește puterea aia de a finaliza, sunt prea moi (n.r. jucătorii)”, a spus Ioan Ovidiu Sabău, la finalul meciului cu Oțelul.
VIDEO Rezumat Oțelul - ”U” Cluj 2-1
Etichete: ioan ovidiu sabau , semifinale cupa romaniei , otelul u cluj , rezumat otelul u cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții