Video Final incendiar în U Craiova 1948 - Sepsi: covăsnenii, cu un jucător de câmp în poartă după eliminarea lui Roland Niczuly
articol scris de Digi Sport28.10.2021, 20:08
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Sepsi s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României, grație succesului cu U Craiova 1948, scor 1-0.
Covăsnenii nu au fost, însă, lipsiți de emoții, mai ales în finalul partidei, când Roland Niczuly a fost eliminat.
Final incendiar în U Craiova 1948 - Sepsi
Portarul lui Sepsi a vrut să tragă de timp, gest penalizat de arbitrul Marian Barbu, care i-a acordat al doilea cartonaș galben și l-a trimis la cabine mai repede.
Cum Cristiano Bergodi tocmai epuizase cele cinci schimbări pe care le avea la dispoziție, Sepsi a fost nevoită să încheie partida cu un jucător de câmp în poartă, ales fiind Adnan Aganovic.
La aceeași fază, pentru care Roland Niczuly a fost eliminat, între jucătorii celor două echipe a izbucnit un conflict, în urma căruia au văzut cartonașul roșu și Dominik Kovacic și Hugo Vieira, fotbaliștii lui U Craiova 1948.
Reacția lui Ion Crăciunescu
Ion Crăciunescu, fostul mare arbitru internațional, consideră că Marian Barbu a greșit pentru că l-a eliminat direct pe Hugo Vieira, dar al doilea cartonaș galben acordat lui Roland Niczuly este o decizie corectă.
”E galben indiscutabil pentru tragere de timp. Nu poți să dai cartonaș roșu direct, e exagerat. De fapt, poți, dacă ești Marian Barbu. L-a împins pe portar, îi dai roșu pentru aia?”, a spus Ion Crăciunescu, la Fotbal Club.
Etichete: roland niczuly , optimi cupa românei , u craiova 1948 - sepsi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții