Video Exasperat de paradele lui Penedo! Reacția lui Mitriță, la pauza ”sfertului” Craiova - Dinamo
08.03.2018, 19:04SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
CS U Craiova a eliminat-o pe Dinamo din Cupa României, scor 1-0, prin golul lui Nicușor Bancu (25 de ani), dar diferența putea fi mult mai mare. Alexandru Mitriță (23 de ani) a fost aproape de gol, în două rânduri, chiar înainte de pauză, dar de fiecare dată Jaime Penedo (36 de ani) a respins miraculos. Mijlocașul oltenilor a fost exasperat de paradele panamezului, dar asta nu l-a împiedicat să-l felicite pe goalkeeper chiar pe teren.
Chestionat cum a reacționat în fața unei astfel de situații, Mitriță a replicat: ”Am vorbit cu Penedo chiar la finalul primei reprize și l-am felicitat, pentru că a avut două parade excepționale. Asta este, nu mai contează acum, bine că ne-am calificat.”
Oltenii au prins curaj acum și se gândesc la marea lovitură a sezonului: eventul. ”Eu aș vrea eventul, dar îmi doresc în primul rând să ridicăm Cupa, pentru că avem o șansă foarte mare. Ne este la îndemână, mai sunt două meciuri până la finală”, a spus Băluță. Fotbalistul, care a fost dorit de Gigi Becali la FCSB, dar care a preferat să continue în Bănie le-a transmis un mesaj clar adversarilor: ”O să fie meciuri mult mai grele, cu o miză mult mai mare, dar dacă noi vom continua așa nu ne va sta nimeni în cale.”
VIDEO cu prima ratare a lui Mitriță
VIDEO cu a doua ratare a lui Mitriță
Etichete: cs u craiova , alexandru mitrita , exasperat de penedo , reactia lui mitrita , craiova dinamo 1-0 video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții