Video ”Dinamo va mai câștiga trofee doar când va ajunge Alexa antrenor acolo!”. Dan Alexa, mesaj pentru șefii roș-albilor
27.09.2018, 00:42Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
VIDEO Dacia Unirea Brăila - Dinamo 1-3 | Claudiu Niculescu (42 de ani) a debutat cu o victorie pe banca roș-albilor, în Cupa României, și ”câinii” încep iar să spere că poate totuși vor obține un trofeu la finalul acestui sezon. Nu toată lumea este însă la fel de entuziasmată. Dan Alexa (38 de ani), actualul antrenor al celor de la Dunărea Călărași, nu s-a sfiit să se laude și să spună că doar el mai poate salva gruparea din ”Ștefan cel Mare”.
”Îmi doresc foarte mult să reușească Claudiu, să prindă play-off-ul. E un fost coleg de-al meu, este un dinamovist, merita să antreneze Dinamo, dar Dinamo nu va mai câștiga trofee decât când va ajunge Alexa antrenor acolo!
Nu sunt eu, neapărat, cel mai bun antrenor, dar dacă voi merge la Dinamo, o să merg în condițiile mele și condițiile mele vor fi foarte bune pentru performanță”, a spus Alexa, după victoria care le-a asigurat călărășenilor calificarea în optimile Cupei.
Și Ana Maria Prodan Reghecampf este convinsă că Alexa este cel mai bun antrenor din Liga 1. ”Nici eu, nici Negoiță nu am avut niciodată ură, sau alte sentimente de genul ăsta. Și când am avut discuțiile pe care le-am avut, când ne-am întâlnit prin oraș ne-am salutat. Despre Dan Alexa, eu am spus întotdeauna că este cel mai bun antrenor al generației tinere” a spus Ana Maria Prodan.
5 echipe de club a pregătit Dan Alexa în cariera de antrenor: Poli Timișoara (2014-2015), Rapid (2015-2016), ASA Tg. Mureș (2016-2017), Concordia Chiajna (2017) și Dunărea Călărași (din 2017).
60 de meciuri și două goluri are Dan Alexa în Liga 1 ca jucător la Dinamo (2002-2004, 2006-2006).
Etichete: dinamo , claudiu niculescu , dan alexa , antrenor dinamo , dinamo dan alexa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții