Foto Cristiano Ronaldo, postare virală din cantonamentul Portugaliei: a fost ”erou” pentru zeci de copii
articol scris de Digi Sport09.06.2024, 20:27
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
A mai rămas mai puțin de o săptămână până la EURO 2024, turneu final care începe pe 14 iunie.
La turneul final, Portugalia, campioana din 2016, se numără printre favoritele la mult râvnitul trofeu.
Cristiano Ronaldo s-a jucat cu zeci de copii în cantonamentul Portugaliei. Postarea sa a strâns 15 milioane de vizualizări în câteva ore
Înaintea plecării în Germania, Portugalia a disputat un meci amical cu Finlanda, scor 4-2, și unul cu Croația, scor 1-2, iar pe 11 iunie va juca împotriva Irlandei de Nord.
Aflat în cantonamentul lusitanilor, Cristiano Ronaldo (39 ani) a fost în centrul atenției. Golgheterul all-time al naționalei Portugaliei a petrecut timp pe teren alături de zeci de copii.
CR7 nu a făcut doar poze, ci s-a și jucat cu aceștia. Imaginile au fost postate pe rețelele sociale și au devenit virale în scurt timp. În nici patru ore, postarea de pe X a fost vizionată de 15 milioane de utilizatori.
”O zi specială. Cu ei. Despre ei.”, a scris Cristiano Ronaldo.
Mesajul lui Ronaldo pentru Mbappe a adunat 4,1 milioane de like-uri și a devenit cel mai apreciat comentariu din toate timpurile de pe social-media
După ce Real Madrid a anunțat transferul lui Kylian Mbappe, CR7 a comentat la postarea francezului.
”Rândul meu să privesc. Abia aștept să te văd cum încânți Bernabeul. Hala Madrid (n.r. Hai Real Madrid)”, a scris Ronaldo.
Potrivit celor de la Football Tweet, comentariul a adunat 4,1 milioane de like-uri din partea internauților și a devenit cel mai apreciat comentariu din istoria social-media.
Etichete: cristiano ronaldo , portugalia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții