Cristi Balaj ”s-a lăsat greu” până a semnat cu CFR Cluj! De ce a ezitat și câte ore au durat negocierile
articol scris de Digi Sport04.11.2021, 10:38
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Cristi Balaj a fost prezentat oficial ca fiind noul președinte de la CFR Cluj, după ce ardelenii s-au despărțit de curând de Marian Copilu.
Clujenii intră practic într-o nouă eră, cel puțin din punct de vedere al conducerii, Cristi Balaj fiind de acum omul care taie și spânzură.
Cristi Balaj, optimist după venirea la CFR Cluj
Fostul președinte de la ANAD a vorbit despre discuțiile pe care le-a avut și care l-au convins să vină la CFR, chiar dacă inițial a fost reticient.
Balaj spune că Dan Petrescu a insistat mult pentru aducerea sa, iar întâlnirea pe care a avut-o cu acesta l-a determinat să accepte oferta clubului ardelean.
"Sunt încrezător, pentru că există perspective. Am încredere că alături de cei din staff, jucători, conducere, o să facem lucruri frumoase împreună. Vreau să încep această discuție prin a felicita pe cei care au fost de-a lungul timpului la CFR Cluj, pentru că deja există o istorie, performanțe care ne obligă să menținem un nivel și un standard pe măsura așteptărilor.
Suporterii și fotbalul românesc au nevoie de echipe bune. Îmi doresc ca CFR să câștige campionatul să spunem așa într-o clasă de olimpici, cu echipe românești foarte bune care performează în competiții europene. A existat o oarecare reticiență, pentru că nu cunoșteam situația.
Până nu am venit la Cluj și nu am discutat, în special cu Dan Petrescu, nu m-am putut pronunța. A fost o discuție de la ora 10 până la aproximativ ora 16. Aspecte legate de contractul meu s-au rezolvat în 6-7 minute.
Sperăm că în curând o să avem și VAR-ul, care o să elimine greșelile majore. Este important să se întâmple acest lucru. Am ajuns la concluzia că CFR are un potențial de creștere fantastic.
Oameni care doresc să facă performanță, care nu vor să păcălească fotbalul, oameni care au un potențial de susținere la un nivel foarte ridicat. Asta nu înseamnă că nu trebuie să ne batem joc, ci din contră, să protejăm investiția", a spus Cristi Balaj.
Balaj: "Vrem o academie care să dea variante echipei naționale"
Fostul arbitru a anunțat și unul dintre obiectivele sale principale și în același timp unul dintre motivele pentru care a venit la Cluj. Înființarea unei academii de fotbal este în planul celor de la CFR, iar odată cu meciul pe care îl joacă în Olanda, Balaj urmează să viziteze baza de pregătire a celor de la AZ Alkmaar, în dorința de a copia lucrurile bune făcute acolo și a le implementa în viitorul proiect.
"Cel mai mult mi-a plăcut că se dorește să se înființeze o academie de fotbal. Mâine vom vizita academia celor de la AZ Alkmaar, e important să copiem de la cei care performează deja în acest sens.
Îmi doresc să fie o academie care să dea valoare tinerilor fotbaliști români, iar naționala să aibă mult mai multe variante față de ce are acum.
Vom acest prim joc al meu împotriva celei mai puternice echipe din grupă. Jucătorii sunt profesioniști și sunt convins că mâine se vor prezenta la un nivel ridicat. Stadionul, țara în care suntem, competiția, ne obligă să avem o performanță cât mai bună.
Îmi aduc aminte că atunci când eram arbitru, că la CFR era unul din stadioanele din țară unde specatorii aveau un comportament senzațional. Să fim cei mai buni, cei mai serioși, cei mai discplinați suporteri, asta depinde doar de noi", a spus Cristi Balaj pentru CFR TV.
Etichete: balaj cristi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții