Cota lui Man, aproape dublă! Creșteri spectaculoase și pentru Mihăilă și Drăgușin. Cine e cel mai scump fotbalist român
articol scris de Digi Sport24.03.2021, 12:40
Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
Site-ul de specialitate transfermarkt.com a actualizat, marți, cotele de piață ale mai multor fotbaliști români, cei mai mulți dintre ei evoluând în Serie A.
Cota lui Man, aproape dublă! Creșteri spectaculoase și pentru Mihăilă și Drăgușin. Răzvan Marin, cel mai scump fotbalist român
Răzvan Marin (24 de ani), titular incontestabil la Cagliari, a ajuns să valoreze 12 milioane de euro, o creștere de două milioane față de estimarea precedentă. Mijlocașul format la Academia Hagi este românul cu cea mai mare cotă de piață, potrivit sursei citate.
Creșteri spectaculoase au înregistrat și românii de la Parma și Juventus. Dennis Man, transferat în această iarnă de la FCSB, a ajuns acum să valoreze 11 milioane de euro (+4,5 milioane). De asemenea, Valentin Mihăilă a atins borna de 8,5 milioane (+2,5).
Radu Drăgușin (19 ani), desemnat recent cel mai bun tânăr jucător de la Juventus, valorează acum 3 milioane de euro. În ianuarie 2021, transfermarkt îi acorda o cotă de piață de doar 800.000 de euro.
- 13 meciuri, trei goluri și două pase decisive a strâns Mihăilă la Parma
- 9 meciuri și două assist-uri are Man la Parma
- 4 partide a strâns Drăgușin la seniorii lui Juventus, debutând în Champions League, Serie A și Cupa Italiei
Top 10 fotbaliști români, conform cotelor de piață transfermarkt, la 23 martie 2021
- 1. Răzvan Marin (24 de ani, Cagliari) - 12 milioane de euro
- 2. Dennis Man (22 de ani, Parma) - 11 milioane
- 3. Valentin Mihăilă (21 de ani, Parma) - 8,5 milioane
- 4. Alexandru Mitriță (26 de ani, Al Ahli) - 7 milioane
- 5. Ionuț Radu (23 de ani, Inter) - 7 milioane
- 6. Ianis Hagi (22 de ani, Rangers) - 6 milioane
- 7. Alexandru Cicâldău (23 de ani, Universitatea Craiova) - 5,5 milioane
- 8. Florinel Coman (22 de ani, FCSB) - 5,5 milioane
- 9. Vlad Chiricheș (31 de ani, Sassuolo) - 5 milioane
- 10. Nicolae Stanciu (27 de ani, Slavia Praga) - 5 milioane
Etichete: serie a , cagliari , parma , cota de piata , transfermarkt , razvan marin , dennis man , radu dragusin , valentin mihaila
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții