Mesajul războinic transmis de Nicolae Dică la TV, după Petrolul - FCSB 0-2
articol scris de Digi Sport10.10.2022, 08:54
Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
FCSB s-a impus fără probleme la Ploiești, 2-0 în fața celor de la Petrolul, în etapa cu numărul 13 din Liga 1.
Nicolae Dică: "Avem o revanșă de luat cu Silkeborg"
Nicolae Dică se gândește deja la meciul cu Silkeborg, de joi, în care speră ca elevii săi să-și ia revanșa după umilința din Danemarca, scor 0-5.
”Am început bine, am marcat, nu am dat adversarului şansa să aibă ocazie de a marca. Am făcut însă pasul înapoi pe final şi nu trebuia să facem asta. Meciul din Danemarca a trecut, suntem acum la a doua victorie consecutivă în campionat, am reuşit ce ne-am propus. Avem însă o revanşă de luat în faţa lui Silkeborg. Nu sunt accidentări grave la echipă, jucătorii au fost înlocuiţi tocmai pentru a-i proteja.
Sper să-i recuperăm până duminică. Mă bucur pentru Coman, am avut discuţii cu el, am vrut să-l fac să înţeleagă faptul că el trebuie să-şi asume anumite lucruri şi că poate fi momentul său. Este bine că nu am primit gol, dar trebuie să ne concentrăm la antrenament sută la sută şi să păstrăm această atitudine pentru meciurile viitoare”, a declarat Nicolae Dică.
VIDEO Petrolul - FCSB 0-2
Silkeborg, remiză în Danemarca
Silkeborg IF a remizat, duminică, în deplasare, cu Odense BK, scor 1-1, în etapa a 12-a a campionatului Danemarcei, la trei zile după ce echipa antrenată de Kent Nielsen a zdrobit-o cu 5-0 pe FCSB în Grupa B din Conference League.
Odense a înscris prin Armin Gigovic în minutul 61. Tonni Adamsen a egalat în minutul 83, la 11 minute de la introducerea sa pe teren.
Kent Nielsen a trimis următorii jucători: Nicolai Larsen - Robin Ostrom (Oliver Sonne, 60), Tobias Salquist, Andre Calisir, Lukas Engel - Mads Kaalund, Mark Brink, Anders Klynge (Stefán Teitur Thórdarson, 72), Sebastian Jorgensen, Soren Tengstedt (Kasper Kusk, 60) - Nicklas Helenius (Tonni Adamsen, 72).
În clasament, Silkeborg este pe locul 4, cu 20 de puncte, la 4 puncte de liderul Nordsjaelland.
FCSB va primi vizita lui Silkeborg pe 13 octombrie.
Etichete: nicolae dica , silkeborg
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții