S-a mai jucat un meci! Câte minute de prelungire au fost acordate în total la Cupa Mondială și motivul situației
articol scris de Digi Sport22.11.2022, 23:13
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Primele opt meciuri de la Cupa Mondială 2022 au surprins, fără excepție, prin numărul de minute de prelungire de la finalul reprizelor.
În total, la cele opt partide s-a jucat mai mult cu 120 minute decât cele 90 regulamentare. Practic, mai mult decât un meci integral!
Câte minute de prelungire au fost acordate în total la Cupa Mondială
Recordul din acest punct de vedere îi aparține jocului Anglia - Iran, prelungit cu 27 de minute, situație cauzată și de accidentarea portarului echipei asiatice.
Meciurile de la Cupa Mondială și minutele de prelungire:
- Qatar - Ecuador - 10 minute de prelungire
- Anglia - Iran - 27 de minute de prelungire
- Senegal - Olanda - 13 minute de prelungire
- SUA - Țara Galilor - 15 minute de prelungire
- Argentina - Arabia Saudită - 20 de minute de prelungire
- Danemarca - Tunisia - 13 minute de prelungire
- Mexic - Polonia - 9 minute de prelungire
- Franța - Australia - 13 minute de prelungire
Motivul situației
Situația inedită este cauzată de faptul că FIFA a decis ca arbitrii să țină cont de orice moment de întrerupere, pe care să-l compenseze prin minute de prelungire.
FIFA își dorește, astfel, ca timpul efectiv de joc să fie cât mai mare.
”Vrem să evităm meciurile cu 42, 43, 44 minute de joc efectiv. Deci, timpii de înlocuiri, penalizări, celebrări, intervenții medicale sau VAR, vor trebuie compensate”, a explicat Pierluigi Collina, președintele Comisiei de Arbitri din cadrul FIFA.
Etichete: cupa mondiala , prelungiri , pierluigi collina , minute de prelungire
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții