Video Petravkov şi-a exteriorizat frustrarea imensă adunată în lunile de război, după golul lui Dovbyk
articol scris de Digi Sport02.06.2022, 09:51
SuperLiga: Dinamo - Sepsi, sâmbătă, 20:30, DGS 1
SuperLiga: Unirea Slobozia - Hermannstadt, sâmbătă, 15:00, DGS 1
Scoţia-Ucraina, scor 1-3, a fost un meci cu o mare încărcătură emoţională, pe lângă cea sportivă, de asemenea importantă.
Câştigătoarea meciului va întâlni Ţara Galilor, pe 5 iunie, în direct pe Digi Sport 1, pentru ultimul loc atribuit Europei la CM 2022 din Qatar. Au marcat Yarmolenko (33), Yaremchuk (49) şi Dovbyk (90+5).
A fost prima partidă oficială a naţionalei Ucrainei după ce Rusia a invadat ţara vecină, iar conflictul a provocat deja mii de morţi, zeci de mii de familii au fost despărţite, iar milioane de oameni au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele.
Reacţia de bucurie imensă a selecţionerului Ucrainei, Oleksandr Petrakov, când a fost clar că echipa s-a a obţinut calificarea
Reacţia explozivă avută de antrenorul Ucrainei după golul trei al echipei sale, care a închis soarta calificării, a arătat câtă frustrare au strâns aceşti oameni, nevoiţi să treacă prin clipe cumplite fără să aibă nicio vină.
Oleksandr Petrakov (64 de ani) a declarat că victoria împotriva Scoției și prezența în finala play-off-ului pentru Cupa Mondială sunt dedicate militarilor care luptă pentru a opri invazia Rusiei.
„Nu mai simt nimic. Mi-am lăsat toate emoțiile pe gazon. Această victorie nu este pentru mine, nici pentru jucători, ci pentru țara noastră. Este o victorie uriașă pentru Ucraina.
A fost un efort de echipă. Au făcut totul pentru oamenii pentru care joacă, care ne urmăreau în țara noastră, pentru forțele noastre armate care sunt în tranșee și în spitale.
Am jucat pentru cei care luptă până la ultima picătură de sânge și pentru cei care suferă în fiecare zi. Am făcut un pas mic către un obiectiv uriaș. Vom face tot posibilul în Țara Galilor pentru a-i face pe toți mândri. De asemenea, vreau să profit de ocazie ca să mulţumesc pentru modul în care am fost tratați de poporul scoțian, pentru ospitalitatea lor uimitoare”, a spus antrenorul.
Video cu explozia de bucurie avută de selecţionerul Ucrainei după ce scorul a devenit 3-1 în minutul 90+5
Rezumat video Scoţia-Ucraina 1-3
Etichete: baraj cm 2022 qatar , oleksandr petrakov , video scotia ucraina
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții