O țară participantă la Campionatul Mondial din 2022 și-a dat afară selecționerul care a calificat-o la turneul final
articol scris de Digi Sport13.07.2022, 23:42
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Iran și-a asigurat participarea la Campionatul Mondial din 2022, acolo unde a fost repartizată în grupa B, alături de Anglia, Statele Unite ale Americii și Țara Galilor.
Cei din conducerea Federației de Fotbal din Iran au luat o decizie surprinzătoare prin demiterea selecționerului Dragan Skocic (53 de ani).
Dragan Skocic, demis cu patru luni înainte de startul Campionatului Mondial din 2022
Conform ESPN, antrenorul croat nu mai ocupă postul de selecționer al Iranului începând de miercuri. Skocic se afla la "cârmă" încă de la începutul lui 2020 și a obținut rezultate impresionante în campania de calificare pentru CM 2022.
Sub comanda lui Skocic, Iran a terminat grupa A pe primul loc, cu 8 victorii, o remiză și o singură înfrângere, dar și cu cel mai bun golaveraj, +11. Pe locul 2 s-a clasat Coreea de Sud.
- Campionatul Mondial din Qatar are loc în perioada 21 noiembrie - 18 decembrie.
Federația de Fotbal din Iran ar dori un selecționer iranian
Presa din străinătate anunță că favoritul pentru înlocuirea lui Skocic este legendarul Ali Daei (53 de ani).
Șefii fotbalului iranian ar fi luat această decizie deoarece își doresc să aibă pe bancă un selecționer iranian la turneul final din Golf.
Fostul mare atacant este liber de contract încă din primăvara lui 2019, atunci când s-a despărțit de formația Saipa FC din al doilea eșalon al Iranului.
Etichete: selectioner , iran , dragan skocic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții