Gestul emoționant făcut de Marcus Rashford după ce a marcat în meciul cu Țara Galilor
articol scris de Digi Sport30.11.2022, 14:23
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Marcus Rashford (25 de ani), atacantul lui Manchester United, a marcat de două ori în victoria Angliei cu Țara Galilor, scor 3-0, la Cupa Mondială din Qatar.
Gestul făcut de Marcus Rashford după primul gol marcat cu Țara Galilor
Galerie Foto
După ce a marcat în minutul 50 al jocului, Marcus Rashford s-a pus în genunchi și a arătat spre cer. Acesta i-a dedicat reușita lui Garfield Hayward, care a murit în urmă cu câteva zile de cancer. Cei doi erau prieteni. A doua reușită a lui Rashford din meciul cu Țara Galilro a avut loc în minutul 68.
După meciul cu Țara Galilor, Marcus Rashford a dat și o scurtă declarație legată de acest subiect.
”Din păcate, mi-am pierdut unul dintre prietenii în urmă cu câteva zile. A avut o luptă destul de lungă cu cancerul, așa că sunt mulțumit că am reușit să marchez pentru el”, a spus Marcus Rashford.
Olanda - SUA și Anglia - Senegal, primele optimi de finală de la Cupa Mondială 2022
În optimi, Anglia va juca împotriva selecționatei din Senegal, care a trecut de Ecuador marți și a încheiat pe locul doi în Grupa A.
În a doua optime de finală care a fost stabilită după jocurile de marți se vor înfrunta Olanda, câștigătoarea Grupei A, și Statele Unite ale Americii.
Meciul Olandei cu Statele Unite ale Americii se va juca sâmbătă, pe 3 decembrie, de la ora 17:00, în timp ce Anglia - Senegal este programat pe 4 decembrie, de la ora 21:00.
Clasamentele finale ale Grupelor A și B de la Cupa Mondială 2022
Etichete: anglia , tara galilor , cupa mondiala qatar , marcus rashford , gest emotionant marcus rashford , garfield hayward
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții