Decizie radicală luată de Man. United, pusă în faţa performanţelor lui Rashford
articol scris de Digi Sport01.12.2022, 12:39
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Danemarca - Spania, vineri, 21:45, DGS 2
Marcus Rushford (25 de ani) a marcat trei goluri pentru Anglia la CM Qatar 2022, iar revenirea sa în prim plan i-a făcut pe cei de la Man. United să-şi schimbe radical planurile în privinţa fotbalistului său.
Rashford a marcat două goluri cu Ţara Galilor, scor final 3-0, şi se află pe primul loc în clasamentul golgheterilor, cu trei reuşite, alături de alţi doi jucători aflaţi încă competiţie în Qatar, Mbappe şi Gakpo.
Pe lângă ierarhia amintită, fotbalistul va rămâne în istorie drept fotbalistul care a marcat cel de-al 100-lea gol pentru Anglia la o cupă Mondială.
Man. United s-a răzgândit şi este gata să-i ofere lui Rashford un contract pe mai mulţi ani
Fabrizio Romano anunţă că Manchester United şi-a schimbat radical planul în privinţa jucătorului său, al cărui contract îi expiră la finalul acestui sezon. Clubul nu s-a grăbit cu negocierile pentru că are opţiunea unilaterală de a extinde înţelegerea cu încă un an, dar acum este gata să-i propună un contract pe termen lung!
Rămâne să vrea şi jucătorul, dezamăgit pentru că nu este considerat titular de drept la Manchester United.
Rashford a fost rezervă în primele două jocuri şi pentru Anglia. A intrat pe parcurs atât cu Iran, scor 6-2, când a marcat o dată, cât şi cu SUA, 0-0, iar cu Ţara Galilor a fost titular şi a înscris de două ori. Dacă luăm în calcul doar minutele jucate de el, a dat gol o dată la 36 de minute.
- Marcus este recunoscut şi chiar decorat de Regina Elisabeta a II-a pentru implicarea sa în acţiuni umanitare.
Ales omul meciului cu Ţara Galilor, el a precizat că-i dedică golul din lovitură liberă (primul înscris din lovitură liberă în Qatar 2022) unui prieten din copilărie, decedat de cancer.
De altfel, el a făcut un gest emoţionant chiar pe teren, iar explicaţiile au vent după joc.
- Rashford l-a egalat pe Sir Bobby Charlton cu cele trei goluri marcate până acum la Mondiale
- Rashford este primul jucător de la Man. United care marchează trei goluri la o competiţie majoră
Duminică, Anglia va întâlni Senegal, în optimile de finală ale Cupei Mondiale din Qatar.
Etichete: marcus rashford , dedicati rashford , rashford golgheter
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții