Creatorul bisht-ului în care a fost îmbrăcat Messi a rupt tăcerea! Cât costă și care a fost principala cerință a șeicilor
articol scris de Digi Sport20.12.2022, 19:55
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Danemarca - Spania, vineri, 21:45, DGS 2
Argentina a învins-o pe Franța în finala din Qatar și a câștigat al treilea Campionat Mondial din istorie.
Lionel Messi, căpitanul argentinienilor, a fost cel care a ridicat trofeul, iar scena a avut parte și de un moment controversat. Emirul din Qatar, Tamim bin Hamad Al-Thani, l-a îmbrăcat pe Messi cu o mantie tradițională, moment care a născut numeroase nemulțumiri.
Cât costă bisht-ul în care a fost îmbrăcat Lionel Messi la Cupa Mondială din Qatar
Acea mantie se numește bisht, iar croitorul care a realizat-o pentru finala Cupei Mondiale din Qatar, Muhammad Abdullah Al-Salem, a explicat că un bisht costă peste 2000 de euro.
Pentru evenimentul din Qatar, au fost create două astfel de bisht-uri, unul pentru Messi și unul pentru Hugo Lloris, în cazul în care Franța ar fi câștigat finala.
”La început, când au fost comandate acele bisht-uri, nu știam că sunt pentru câștigătorul Cupei Mondiale. Am fost surprinși la ceremonie că acel bisht pe care Messi l-a purtat este din magazinul nostru. Am fost mândru să văd că magazinul nostru a fost prima alegere a oficialilor pentru fabricarea acelui bisht care să fie purtat de câștigătorul Cupei Mondiale”, a explicat Muhammad Abdullah Al-Salem pentru Arabian Business.
Se pare că bisht-ul a fost brodat manual și pentru realizarea acestuia a fost folosită o mătase japoneză specială.
Designerul a mai explicat și care a fost principala cerință a șeicilor în legătură cu cele două obiecte vestimentare.
”Principala cerință a fost ca bisht-ul să fie transparent. Ne-am dat seama mai târziu, și era logic, că principalul motiv a fost ca tricoul echipei câștigătoare să fie vizibil prin bisht”, a mai explicat designerul.
Ce semnificație are mantia cu care a fost îmbrăcat Lionel Messi
Reacțiile negative par, însă, nejustificate, iar Tallie Dar, un creator de conținut cu origini arăbești, a explicat întreaga semnificație a momentului.
”Mantia neagră cu care a fost îmbrăcat Messi se numește bisht. Luptătorii arabi o purtau după victorii. Este purtată și de familia regală.
Regele Qatarului a vrut să-și arate respectul față de Lionel Messi. A vrut să arate că Messi este un luptător care a câștigat pentru țara sa.
E poetic, Messi e încoronat rege al fotbalului. Nu mă aștept ca răutăcioșii să înțeleagă”, a transmis Tallie Dar, pe Twitter.
Etichete: messi , qatar , cupa mondiala , bisht , croitor , mantie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții