Cine a fost, de fapt, primul jurnalist decedat la Cupa Mondială din Qatar! Urma să se pensioneze în câteva săptămâni
articol scris de Digi Sport13.12.2022, 09:48
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
După ce pe 10 decembrie americanul Grant Wahl și-a pierdut viața la Cupa Mondială din Qatar, iar la o zi distanță Khalid al-Misslam, un fotojurnalist qatarez, a murit subit, luni, 12 decembrie, decesul unui alt jurnalist a creat vâlvă pe rețelele sociale.
Încă un jurnalist decedat la Cupa Mondială din Qatar
Este vorba despre Roger Pearce (65 de ani), director tehnic la ITV Sport, care, potrivit presei internaționale, ar fi murit pe 21 noiembrie, însă cazul său a ieșit la lumină abia acum, odată cu mediatizarea celorlalte două morți.
Potrivit AS, anunțul a fost făcut în direct la ITV, chiar îniantea meciului SUA - Țara Galilor, din prima etapă a fazei grupelor, însă vestea a trecut neobservată până acum. ”Avem vești foarte triste. Directorul nostru tehnic, Roger Pearce, prezent la a opta Cupă Mondială, a încetat din viață”, a spus Mark Pougatch, comentatorul partidei respective.
Conform sursei menționate anterior, la începutul anului 2023, Pearce urma să se pensioneze.
Jurnalistul american Grant Wahl a murit la meciul Argentina-Croaţia în timp ce transmitea pentru CBS Sport
Whal transmitea pentru CBS Sport turneul final al Campionatului Mondial şi se confrunta cu probleme medicale de mai multe zile, au anunţat cei de la The Guardian.
El ”s-a prăbuşit” în zona rezervată presei în timp ce relata de la meciul de vineri Argentina-Olanda.
„Întreaga familie a fotbalului din SUA are inima frântă pentru că l-am pierdut pe Grant Wahl”, a anunţat Federația SUA de Fotbal într-un comunicat.
„Aici, în Statele Unite, pasiunea lui Grant pentru fotbal și angajamentul de a-și ridica profilul în peisajul nostru sportiv au jucat un rol major în a ajuta la stimularea interesului și a respectului pentru jocul nostru frumos. La fel de important, credința lui Grant în puterea jocului de a promova drepturile omului a fost și va rămâne o inspirație pentru toți”.
Wahl se afla în boxa de presă de la nivelul cel mai de sus al stadionului când s-a prăbușit, făcându-i pe jurnaliștii din jurul său să cheme asistență medicală. O echipă de medici a sosit și i-a acordat ajutor.
Graham Wahl s-a îmbolnăvit în Qatar
Wahl a scris, luni, că a vizitat o clinică medicală din Qatar după ce s-a simțit rău. „Corpul meu a cedat în cele din urmă. Trei săptămâni de somn puțin, mult stres și multă muncă pot face asta”, a scris Wahl. „Ceea ce fusese o răceală în ultimele 10 zile s-a transformat în ceva mai grav în noaptea meciului SUA-Olanda și am simțit că pieptul meu se confruntă cu un nou nivel de presiune și disconfort.
Nu am avut Covid (mă testez regulat aici), dar am fost astăzi la clinica medicală și mi-au spus că probabil am bronșită. Mi-au dat un tratament cu antibiotice și niște sirop de tuse puternic și deja mă simt puțin mai bine. Dar totuși: No bueno”, scria Wahl.
Etichete: jurnalist mort , roger pearce , jurnalist cm 2022
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții