I-a fost împușcat bunicul și a crescut într-o zonă de război. Povestea demnă de filme a lui Luka Modric
12.07.2018, 16:34SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
CM 2018 | Croația - Anglia 2-1 || Luka Modric este unul dintre eroii Croației la Cupa Mondială din Rusia. Mijlocașul lui Real Madrid are însă o poveste de viață demnă de filmele dramatice. La vârsta de 6 ani, bunicul său a fost împușcat mortal de rebelii sârbi, iar casa i-a fost incendiată.
Astfel, el a fost nevoit să părăsească orașul natal, Zadar, și s-a mutat într-un hotel, alături de membrii familiei, devenind astfel cu toții refugiați într-o zonă de război, iar tatăl său a intrat în armată. A crescut printre sunetele exploziilor grenadelor. Un angajat al hotelului în care a stat Modric la acea vreme a spus că "a spart mai multe geamuri din hotel decât bombele. Juca fotbal non-stop pe holuri".
Pasiunea pentru fotbal și talentul l-au făcut să răzbească în viață, însă a întâmpinat tot felul de obstacole. Antrenorii spuneau că e prea slab și prea timid pentru a juca fotbal, dar micuțul Luka nu s-a lăsat descurajat și a început să joace cu o pereche de apărători din lemn, făcute de tatăl său. "Prima mea pereche de apărători avea o poză cu Ronaldo pe ele", a spus Luka.
Modric a fost format la Dinamo Zagreb încă de la copii și juniori, din 1996, anul în care s-a apucat practic de fotbal. A fost împrumutat apoi la Zrinjski și Inter Zapresic, înainte de a reveni la Dinamo Zagreb, de unde a fost apoi transferat de Tottenham în 2008, pentru 21 de milioane de euro. După patru ani pe White Hart Lane, mijlocașul a ajuns la Real Madrid în schimbul a 30 de milioane de euro.
La echipa națională a Croației a debutat în 2006, sub comanda lui Slaven Bilic. De atunci a adunat 111 selecții și a marcat de 14 ori. Ajuns căpitan al Croației, Modric a jucat în toate cele 6 meciuri ale croaților la această Cupă Mondială, a marcat de două ori și a oferit o pasă de gol. Mijlocașul de 32 de ani și-a condus naționala spre prima finală din istoria sa la Cupa Mondială, 2-1 cu Anglia, și este unul dintre candidații la Balonul de Aur.
Etichete: luka modric , cm 2018 , modric croatia , croatia anglia , modric croatia anglia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții