Primarul din Marseille a ironizat PSG după ce parizienii au fost eliminați de Real Madrid în optimile Champions League
articol scris de Digi Sport10.03.2022, 16:24
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
PSG a pierdut lamentabil calificarea în sferturile Champions League, după 1-3 cu Real Madrid. Eliminarea parizienilor a fost însă subiect de bucurie pentru rivalii de la Marseille.
De altfel, chiar primarul orașului, Benoit Payan, a avut o postare pe care presa franceză a considerat-o ironică.
Primarul din Marseille a ironizat PSG după ce parizienii au fost eliminați de Real Madrid în optimile Champions League
Payan a postat pe rețele de socializare un emoticon care reprezenta o stea, fără nicio altă precizare.
Astfel, edilul din Marseille a vrut să sublinieze că Olympique Marseille rămâne singura echipă din Franța care a câștigat Champions League. A reușit-o în 1993, după 1-0 cu Milan, pe când competiția se numea Cupa Campionilor Europeni.
Marseille se află acum pe locul 3 în Ligue 1, la 15 puncte în spatele liderului PSG.
PSG, eliminată de Real Madrid în optimile Champions League
Parizienii încearcă de ani buni să câștige Champions League. Acesta este marele vis al șeicului Nasser Al-Khelaifi, cel care a fost un car de nervi la finalul partidei.
Nasser Al-Khelaifi a răbufnit după ce PSG a fost eliminată din optimile Champions League de către Real Madrid și după fluierul final a mers direct la vestiare, alături de directorul sportiv al grupării franceze, Leonardo.
Conform presei din Spania, șeicul de la PSG a făcut scandal și le-a reproșat arbitrilor faptul că nu au luat deciziile corecte pe durata partidei. "Central" a fost Danny Makkelie, din Olanda, iar momentul pe care îl reclamă francezii vine de la primul gol, atunci când au cerut fault la duelul dintre Benzema și Donnarumma.
Cei de la Real Madrid au înregistrat totul, dat fiind faptul că în această perioadă se filmează un documentar la formația spaniolă, iar imaginile au fost transmise de către "galactici" celor de la UEFA.
Ba mai mult, Al-Khelaifi se pare că lovit cu pumnii o ușă a vestiarului și chiar a țipat și le-a zis că "îi omoară" pe membrii din staff-ul de la Real Madrid care îl filmau.
PSG a condus la pauză, prin reușita lui Mbappe, care a mai avut două goluri anulate, însă în repriza a doua, Benzema a reușit un hat-trick.
VIDEO cu rezumatul meciului Real Madrid - PSG 3-1:
Etichete: psg , marseille , real madrid psg , benoit payan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții