Video Noua țintă a lui Becali. ”Joci 70 de minute și te arunci pe jos?”
articol scris de Digi Sport07.08.2024, 10:56
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
În afara lui Ștefănescu și a lui Daniel Popa, după meciul Sparta Praga - FCSB, scor 1-1, patronul echipei FCSB mai are un client. Gigi Becali (66 de ani) a dezvăluit că David Miculescu (23 de ani) ar fi cerut schimbarea, situație care l-a deranjat.
Atât de rău încât după meciul de la Praga parcă nu s-a putut bucura suficient de mult pentru rezultatul pozitiv, deși echipa a reușit o partidă consistentă, una dintre cele mai bune din ultimii ani în Europa, conform specialistului Digi Sport Ilie Dumitrescu.
Becali s-a supărat rău pe David Miculescu pentru că ar fi cerut schimbare după 70 de minute la Sparta - FCSB
”N-au fost chiar schimbări, au fost forțate. Dacă tu ai 22 de ani și la 70 de minute te pui jos, ce e asta, mă? Nu Baeten ... Baten s-a accidentat. La Miculescu (n.r. mă refer). Joacă, mă, nu poți să joci 90 de minute? Joci 70 de minute și te arunci jos, că nu mai poți?!
- 1,2 milioane de euro a plătit Gigi Becali celor de la UTA pentru David Miculescu în urmă cu doi ani
Nu, domne, eu nu am văzut nicio accidentare. Am văzut că a comunicat la bancă, pe margine, că nu mai poate. Așa se joacă fotbal?”, a afirmat Becali, în direct prin telefon, la emisiunea Fotbal Club.
Din păcate pentru FCSB, Miculescu chiar ar fi accidentat, după o lovitură primită în coapsă, din cauza căreia după meci martorii oculari susțin că pășea cu dificultate.
Returul partidei, FCSB - Sparta, se va disputa marțea viitoare, pe 13 august. Dacă se califică, campioana Românie va întâlni echipa care va trece mai departe din duelul PAOK-Malmo. Dacă va fi eliminată, însă, FCSB va întâlni pe LASK Linz.
Galerie Foto
Video cu intervenția telefonică a lui Gigi Becali după Sparta - FCSB 1-1
Etichete: gigi becali , david miculescu , sparta fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții