Video Nicolae Stanciu putea face istorie pe Camp Nou! Ce au scris cehii despre ratarea uriașă a românului din meciul cu Barcelona
06.11.2019, 09:08SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Nicolae Stanciu (26 de ani) a fost foarte aproape de marcarea unui gol istoric, în poarta Barcelonei, chiar pe Camp Nou! Partida dintre catalani și Slavia Praga s-a terminat 0-0, dar românul a avut o șansă foarte mare în minutul 27, despre care au scris și jurnaliștii din Cehia.
"Praghezii au jucat cu Barcelona, formație care era favorită certă pe Camp Nou. Olayinka a fost omul care a amenințat cel mai mult poarta catalanilor, cu pătrunderile sale, iar chiar una dintre aceste faze a dus la o șansă foarte mare de gol. Nicolae Stanciu a fost foarte aproape de a deschide scorul, însă românul a avut ghinion și l-a lovit pe Masopust, colegul său, care s-a aflat în calea mingii", au scris cei de la lidovky.cz.
"Jucătorii Slaviei au creat șanse foarte bune, iar Olayinka a pregătit o poziție ideală pentru Stanciu. Jucătorul român putea înscrie, însă mingea l-a lovit pe Masopust și a fost doar aut de poartă", a notat și sport.cz.
Nicolae Stanciu, ocazie uriașă de gol pe Camp Nou, în fața Barcelonei
Nicolae Stanciu a primit girul antrenorului Jindřich Trpišovský și a început meciul de pe Camp Nou în primul 11 al celor de la Slavia. Internaționalul român a început foarte bine partida și a fost aproape și de un gol în minutul 27 al partidei. De altfel, înainte de meci Stanciu a spus că se gândește la victorie.
Faza a plecat chiar de la Stanciu, care a recuperat balonul undeva la jumătatea terenului, după care rapid i-a pasat lui Soucek. Românul a urcat în atac, spre careul catalanilor iar între timp mingea a ajuns la Olayinka. Acesta din urmă l-a zăpăcit din fente pe Semedo, în flancul stâng, după care a pasat în careu, cam la 11 metri, de unde Stanciu, demarcat foarte bine, a reluat din prima cu stângul spre poartă.
Mingea, din păcate, l-a atins în spate pe Masopust, coechipierul său, și s-a dus în aut. Stanciu a ratat astfel șansa unui gol istoric pe Camp Nou.
Stanciu a fost protagonist și în minutul 32, când a avut șansa de a executa o lovitură liberă, din afara careului de 16 metri. Nicușor a căutat colțul lung, dar a trimis pe lângă bara din stânga porții lui Ter Stegen.
Barcelona - Slavia Praga 0-0 | Ocazia mare a lui Nicolae Stanciu
Etichete: barcelona , nicolae stanciu , slavia praga , barcelona slavia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții