Video Momentul în care Leo Messi și-a pierdut cumpătul și s-a enervat teribil pe colegii săi
articol scris de Digi Sport10.03.2022, 15:11
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Leo Messi (34 de ani) a fost unul dintre cei mai slabi jucători de la PSG în dubla manșă a optimilor Champions League contra celor de la Real Madrid, pierdută de francezi, 2-3.
Momentul în care Leo Messi și-a pierdut cumpătul și s-a enervat teribil pe colegii săi
Atacantul argentinian s-a transferat în Ligue 1 în vara trecută, iar speranța sa era că lotul plin de vedete al grupării franceze o să-l ajute să cunoască din nou gloria în competiția supremă la nivel de cluburi, Champions League, acolo unde a triumfat ultima dată în 2015, alături de Barcelona.
Galerie Foto
Leo Messi a țipat la colegii săi după ce aceștia nu i-au pasat la o fază de contraatac
Prima repriză a partidei dintre Real Madrid și PSG a fost una în care oaspeții au părut a fi mai buni, iar o fază din prelungiri putea să pecetluiască soarta calificării.
Un contraatac la care Hakimi și Messi au colaborat a adus mingea la Mbappe, care a deviat sublim pentru Neymar, rămas cu mingea în careu într-o poziție foarte bună.
Brazilianul a încercat să dribleze și să-și facă poziție pentru șut, însă a fost blocat, iar balonul a ajuns la Marco Verratti, care a avut ocazia să-i paseze lui Messi, venit lansat pentru a trimite către poartă.
Italianul nu i-a pasat și a preferat o centrare, iar faza s-a stins, lucru care l-a enervat la culme pe argentinian. Messi a țipat la Verratti și i-a reproșat faptul că nu a căutat să-i trimită balonul, gest pe care atacantul l-a făcut foarte rar în cariera sa, fiind mai degrabă cunoscut pentru faptul că este calm pe teren și nu-și ceartă colegii.
Leo Messi și decăderea sa. Fără gol în ultimele 9 partide contra lui Real Madrid
Partida de pe Santiago Bernabeu a fost anticipată de mulți ca fiind posibilul meci în care Leo Messi să dovedească de ce a câștigat ultimul Balon de Aur. Totuși, argentinianul le-a dat apă la moară contestatarilor, care au spus în mod justificat că Robert Lewandowski merita să fie câștigător am prestigiosului premiu individual.
Dubla manșa pe care PSG a jucat-o contra lui Real Madrid a dovedit faptul că Leo Messi nu mai este cel de la Barcelona. În prima parte a carierei, atacantul reprezenta o adevărata sperietoare pentru madrileni, datorită golurilor și paselor sale decisive.
Totul a devenit însă de domeniul trecutului, iar Messi nu a mai fost la fel de influent contra "galactilor", iar statisticile arată asta. Nu mai puțin de 9 partide consecutive contra lui Real Madrid are argentinianul în care nu a marcat sau a pasat decisiv.
Aceste prestații șterse nu fac decât să alimenteze argumentul că atacantul a beneficiat de influenta pe care coechipierii și sistemul de la Barcelona le aveau în evoluțiile sale.
- 46 de partide are Messi contra celor de la Real Madrid, în care a marcat de 26 de ori și a oferit 14 pase decisive
- Doar 5 goluri a reușit Messi în ultimele 20 de partide cu Real Madrid, dintre care două au fost din penalty-uri
Leo Messi a ratat un penalty în turul optimilor Champions League dintre PSG și Real Madrid
Dispariția lui Messi de pe teren la returul de pe Santiago Bernabeu nu a fost ceva care să nu se fi repetat.
Jucătorului de la PSG i-a lipsit inspirația din toate punctele de vedere, fie că vorbim de celebrele sale driblinguri, de pase filtrante sau de momentele în care trebuia să finalizeze fazele.
Messi a avut un moment cheie la partida tur dintre PSG și Real Madrid, atunci când a ratat un penalty ce la final s-a dovedit a fi decisiv în economia dublei manșe.
Etichete: real madrid , leo messi , psg , optimi champions league , nervos , reactie nervoasa , faza periculoasa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții