Gestul făcut de Guardiola la conferință, după ce a fost întrebat despre Haaland, care n-a marcat cu Inter
articol scris de Digi Sport19.09.2024, 10:15
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Erling Haaland (24 de ani) a fost integralist în remiza dintre Manchester City și Inter Milano, scor 0-0, din prima etapă de UEFA Champions League.
Chiar dacă a început ca din ”tun” sezonul de Premier League, cu nouă goluri în patru etapei, vârful norvegian nu și-a putut continua forma și în cea mai importantă competiție intercluburi din Europa.
Erling Haaland a avut două situații notabile în partida contra campioanei Italiei. O dată a reluat cu capul fix în brațele lui Sommer, după care a șutat puțin pe lângă poarta apărată de goalkeeperul elvețian.
Pep Guardiola: ”6 oameni au stat pe Haaland!”
Întrebat în legătură cu Erling Haaland, care a fost tăcut în partida cu Inter Milano, Pep Guardiola nu s-a mai abținut și i-a luat imediat apărarea golgheterului său.
”6 jucători au stat pe el!”, a declarat Guardiola, care a gesticulat inclusiv din mâini și a arătat numărul 6 folosindu-se de degete.
”Trei în spatele lui, trei în față. Așa l-au scos din joc pe Haaland. E greu pentru orice jucător în asemenea situație. Acerbi și Bastoni stăteau la cinci metri de el, Calhanoglu și Zielinski în fața lui. E complicat”, a mai declarat antrenorul ”Cetățenilor”, conform Manchester Evenings News.
VIDEO cu rezumatul meciului Manchester City - Inter Milano 0-0
Pep Guardiola i-a numit pe cei de la Inter Milano ”stăpânii apărării”, după remiza cu Manchester City
”Inter este o echipă care se apără foarte bine. Ei sunt stăpânii apărării și ai tranzițiilor. Am primit o șansă și jumătate și nu am putut crea multe.
Șansele de a marca atunci când o echipă se apără atât de bine sunt mici. Sunt mulțumit de performanța noastră, mi-a plăcut totul”, a spus Pep Guardiola, potrivit uefa.com.
Etichete: pep guardiola , erling haaland , city inter , video city inter
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții