Federico Piovaccari: ”Acum se numeşte FCSB, dar pentru mine rămâne Steaua”. Ce a spus despre meciul din UCL
articol scris de Digi Sport08.07.2024, 10:56
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Federico Piovaccari (39 de ani) a semnat în această vară cu Virtus, adversara FCSB-ului din turul 1 preliminar al UEFA Champions League.
Meciul Virtus - FCSB poate fi urmărit marți, de la ora 22:00, în direct la Digi Sport 1, pe site-ul digisport.ro și în aplicația Digi Sport, de abonații Digi România.
Ce a spus Federico Piovaccari, înaintea meciului tur cu FCSB din preliminariile Champions League
Înaintea meciului tur din San Marino, Federico Piovaccari a evidențiat superioritatea celor de la FCSB și și-a adus aminte de perioada petrecută la ”roș-albaștri”.
Deși echipa la care a jucat Federico Piovaccari se numește acum FCSB, pentru atacantul italian, gruparea bucureșteană rămâne Steaua.
”Mă bucur că am această oportunitate care a apărut, abia aştept să mă întorc în România, la Bucureşti, împotriva fostei mele echipe. Acum se numeşte FCSB, dar pentru mine rămâne Steaua! Pot juca, mă simt bine din punct de vedere fizic. Voi demonstra asta pe teren.
Pentru mine, să mă întorc şi să joc la Bucureşti, reprezintă o mare emoţie. Cu siguranţă va fi o sărbătoare frumoasă. Am avut plăcerea să joc la Steaua (n.r. FCSB) în urmă cu 10 ani. Este o emoţie puternică să o întâlnesc din postura de adversar. Abia aştept să îmi revăd prietenii şi coechipierii cu care am jucat. Sper că fanii îşi vor aduce aminte de mine.
Trebuie să fim realişti. Eu mă antrenez de o săptămână cu noua mea echipă. Campionatul din San Marino este la un nivel mai slab decât cel din România. Eu am continuat să urmăresc Liga 1, mereu a fost un campionat fascinant pentru mine. Am mulţi foşti coechipieri şi amici care joacă la Bucureşti. Va fi dificil, dar vom încerca să dăm totul. În fotbal nu ştii niciodată ce se poate întâmpla, dar Steaua (n.r. FCSB) este favorită.
Eu, ca de obicei, voi da totul pe teren. Joc pentru Virtus şi voi încerca să o fac cât mai bine. Am amintiri extrem de plăcute cu MM (n.r. Mihai Stoica), am văzut că Pintlii este antrenor secund… sunt aceeaşi preparatori fizici de atunci. Chiar va fi emoţionant să mă întorc pe stadionul din Bucureşti!”, a spus Federico Piovaccari, potrivit AS.ro.
Federico Piovaccari, în perioada FCSB
Vârful de atac italian a evoluat la FCSB sub formă de împrumut de la Sampdoria în sezonul 2013/2014, când echipa finanțată de Gigi Becali (65 de ani) ajungea în grupele UEFA Champions League.
Dacă în sezonul 2013/2014, pe când evolua la FCSB, Federico Piovaccari avea o cotă de piață de 2 milioane de euro, acum italianul a ajuns să valoreze doar 50.000 de euro, potrivit Transfermarkt.
Piovaccari a înscris zece goluri în 25 de meciuri de campionat şi în total de 16 ori în 43 de partide pentru "roş-albaştri", în toate competiţiile.
Etichete: san marino , federico piovaccari , preliminarii ucl , virtus , virtus fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții