Video Alex Chipciu a trimis CFR Cluj în turul doi preliminar din Champions League! Jucătorii de la CFR, asaltați de suporterii bosniaci
articol scris de Digi Sport13.07.2021, 23:59
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Chiar dacă a fost învinsă de Borac Banja Luka, în partida retur, cu scorul de 1-2, CFR Cluj s-a calificat în turul doi preliminar din Champions League, după un scor de 4-3 la general.
Alexandru Chipciu a marcat golul care a calificat-o pe CFR Cluj în turul doi preliminar al Champions League, iar acest lucru a stârnit furia suporterul bosniaci.
Jucătorii de la CFR Cluj, asaltați de suporterii lui Borac Banja Luka
Reușita lui Chipciu a venit în minutul 118, când Marius Șumudică se gândea deja la jucătorii pe care să îi treacă pe lista de executanți ai loviturilor de la unsprezece metri.
Ciprian Deac i-a așezat mingea foarte bine lui Alexandru Chipciu care a înscris incredibil, cu un șut superb, căruia i-a imprimat mult efect, trimis din afara careului, direct în vinclul porții lui Cetkovic.
Suporterii lui Borac Banja Luka și-au ieșit din minți după golul înscris de jucătorul de 32 de ani. Când Alexandru Chipciu și ceilalți jucători ardeleni au mers să sărbătorească reușita, suporterii bosniaci au început să arunce cu sticle și scaune rupte spre elevii lui Marius Șumudică.
Căpitanul clujenilor, Mario Camora a luat una din sticlele aruncate pe gazon și s-a dus spre oficialul partidei pentru a raporta incidentul.
Etichete: cfr cluj , champions league , borac banja luka
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții