"A fost o bucurie imensă". Nicușor Stanciu, euforic după ce Slavia Praga a eliminat CFR Cluj: "A fost un obiectiv personal"
29.08.2019, 00:55Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
CFR Cluj a ratat grupele Champions League, după 0-1 cu Slavia Praga, același scor ca și în tur. Astfel, cehii, acolo unde Nicușor Stanciu a jucat până în minutul 90, vor juca în cea mai puternică competiție intercluburi din lume.
Mijlocașul român de la Slavia a explicat cum a trăîit momentele de după fluierul final.
"A fost o bucurie imensă, ați văzut și dumneavoastră că am stat mult timp pe teren după ce arbitrul a fluierat și ne-am bucurat alături de fani. Din 2007-2008, echipa nu a mai...de 12 ani nu am mai reușit să ne calificăm în grupe.
Pentru mine a fost un obiectiv personal, mi-am dorit asta când am venit aici, pentru asta am venit, ca să joc într-o competiție europeană. Mă bucur că e vorba de Champions League. Toată lumea e fericită acum pentru că ne-am calificat, am avut un meci foarte foarte greu, CFR a jucat foarte bine și astăzi și mă bucur că ne-am calificat", a spus Nicușor Stanciu la final.
Stanciu a dat emoții staffului, după ce a apărut la finalul partidei ținându-se de coapsă, însă dă asigurări că totul e ok și așteaptă meciurile echipei naționale ale României.
"Da, da sunt bine, momentan pentru meciul de duminică... Avem meci duminică în campionat, o deplasare destul de grea. Mă bucur că și în campionat am avut un start aproape perfect, suntem pe primul loc, sperăm să o ținem tot așa și să treacă etapa asta, să reușim sa avem meciuri bune la echipa națională, după care aștept cu nerăbdare meciurile din grupe", a precizat Stanciu.
Clujenii au primit gol după o greșeală de marcaj a lui Susic, însă Stanciu a fost politicos când a fost întrebat despre asta.
"Nu cred ca au greșit undeva, v-am zis că lucrăm foarte mult fazele fixe, am marcat, a fost un aut", a spus Stanciu.
CFR Cluj va juca în grupele Europa League, în timp ce Slavia Praga, în grupele Champions League
După înfrângerea cu Slavia, CFR ja juca în grupele Champions League, în timp ce Nicușor Stanciu va sta la "masa bogaților", în grupele Champions League. Internaționalul român a precizat cu ce echipă își dorește să pice.
"Nu visez așa, îmi doresc foarte mult să pic cu o echipă din Spania, mi-aș dori mai mult Real Madrid, să spun așa, dar în rest, oricum vom pica cu echipe foarte tari pentru că suntem în urna a patra și fiind în urna a 4-a, toate celelalte 3 sunt mai valoroase și foarte puternice", a explicat Stanciu.
După meciul cu CFR CLuj, Stanciu s-a dus și a discutat cu mai mulți oameni din staff-ul clujenilor, dar și cu jucătorii.
"I-am felicitat pentru tot ce au făcut, pentru parcurs, i-am felicitat pe jucători pentru că au făcut câteva meciuri extraordinare, aproape ca și noi, noi n-am schimbat foarte mult în campionat, ei au schimbat aproape toată echipa, în meciurile din preliminarii au jucat cu altă echipă și e incredibil ce au făcut. Să fii pe primul loc în campionat și să te și califici după 4 tururi, e ceva extraordinar și merită tot respectul atât ei, cât și antrenorul lor", a concluzionat Stanciu.
VIDEO cu rezumatul meciului:
Etichete: cfr cluj , nicusor stanciu , slavia praga cfr cluj , grupe champions leaguie , play off champios league
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții