Galerie Foto Cea mai valoroasă fotbalistă din România i-a răspuns lui Gigi Becali după derapajul sexist al acestuia
22.12.2018, 12:08Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Desemnată cea mai valoroasă fotbalistă din România în 2018, la Gala Fotbalului Românesc, Teodora Meluţă a răspuns la "Digi Sport Matinal" afirmaţiilor cu tentă sexistă ale patronului FCSB-ului, Gigi Becali, care s-a declarat împotriva fotbalului feminin şi a anunţat să s-ar retrage din fotbal dacă ar fi obligat să înfiinţeze şi o echipă de fete.
"Sincer, am incercat să le ignor (n.r. declaraţiile lui Becali), sunt mulţi oameni cu mentalitate de genul, dar noi îi invităm la meciurile noastre, ale echipei de club şi ale naţionalei, şi să vadă cât spectacol le putem oferi oamenilor. Mulţi oameni care au fost la meciurile noastre au spus că ar reveni oricând la meciuri", a declarat jucătoarea în vârstă de 19 ani.
Meluţă i-a replicat lui Gigi Becali şi după ce acesta a spus că fotbalul feminin este "împotriva lui Dumnezeu".
"Nu cred că are nicio legătură chestia asta cu Dumnezeu. Dacă ar fi sa gândim aşa cum zice domnul Becali ar însemna că nici băieţii nu ar avea ce să caute la dansuri", a mai spus fotbalista lui U-Olimpia Cluj, care joacă pe postul de fundaş central.
Vlad Chiricheş, Lukasz Szukala, Sergio Ramos şi Gerard Pique sunt fotbaliştii preferaţi ai Teodorei Meluţă. 5 este numărul favorit al jucătoarei din Bucureşti, care este susţinătoare a celor de la FCSB.
Galerie Foto
Ce a declarat Gigi Becali despre fotbalul feminin
"Eu am credința mea. Așa spun sfinții părinți. Ei spun de mine că sunt nebun, că n-am minte ca ei. Auzi, să facă femeia fotbal... Nu e părerea mea, așa spune Sfinta Scriptură. Asta spune Dumnezeu. Opinia mea despre femei o știți. Dacă vor să mă pună să am echipă feminină, mă retrag din fotbal. Cum adică să faci lucruri împotriva lui Dumnezeu? Am și eu păcatele mele. Dar lucruri nefirești nu fac, nu! Asta e aliniere la idelile lui Satan. Fetele să joace handbal, baschet. Cum să joace femeie fotbal? Nu e făcută pentru fotbal. Mădularele ei nu sunt făcute pentru fotbal. Femeia a fost făcută de Dumnezeu din bărbat, pentru bărbat", au fost afirmaţiile controversate ale lui Gigi Becali, preluate şi de americanii de la CNN.
Etichete: gigi becali , teodora meluță , derapaj sexist gigi becali , gigi becali fotbal feminin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții