Ce relație a avut Cristiano Bergodi cu Gigi Becali la FCSB: ”Atunci s-a rupt tot”
articol scris de Digi Sport29.09.2023, 08:05
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Cristiano Bergodi (58 de ani) a preluat-o în această vară pe Rapid București și a reușit să-i ducă pe giuleșteni pe locul al 3-lea în SuperLigă, după primele 10 etape.
Însă, înainte de a ajunge la formația ”alb-vișinie”, tehnicianul italian a bifat mai multe echipe din SuperLigă, printre care Sepsi Sfântu-Gheorghe, Voluntari, Universitatea Craiova, ASA Târgu Mureș, Poli Iași, CFR Cluj și FCSB.
La formația ”roș-albastră”, Bergodi a rezistat doar 13 meciuri, după ce italianul a avut mai multe divergențe cu patronul echipei, Gigi Becali (65 de ani). Despre acest lucru a vorbit și fostul mijlocaș al celor de la FCSB, Bănel Nicoliță (38 de ani).
Bănel Nicoliță: Bergodi nu l-a ascultat pe Gigi Becali
Concret, Bănel Nicoliță, jucător al celor de la FCSB la acea vreme, a dezvăluit ce relație a avut Cristiano Bergodi cu Gigi Becali. De asemenea, mijlocașul a mărturisit că între cei doi a existat o ceartă, după ce tehnicianul italian a refuzat să introducă în teren un jucător cerut de latifundiarul din Pipera.
”Nu am lucrat mult cu Bergodi pentru că a avut o discuție cu domnul Becali și s-a terminat. Un super-om. Niciodată nu l-am văzut pe Mache, omul de legătură, să se ducă la Bergodi să îi spună ceva sau să îi dea telefonul.
O singură dată și-a dorit nea Gigi un jucător iar Bergodi nu l-a băgat, iar atunci s-a rupt tot. Din ce știu eu, nu a ascultat. Între domnul Bergodi și domnul Gigi atunci s-a rupt.
Gigi a ieșit la televizor și a zic că își dorește să joace x. Bergodi nu l-a băgat. Un om super, nu vă dați seama cât de bun este. Rapid va deveni o echipă cu care FCSB se va bate la titlu”, a spus Nicoliță, într-o intervenție pentru Fanatik.
Cristiano Bergodi a ocupat banca tehnică a bucureștenilor timp de 13 meciuri, în sezonul competițional 2009 / 2010. Din totalul celor 13 partide, italianul a obținut 9 victorii, două egaluri, în timp ce două partide s-au terminat cu eșecuri.
Etichete: banel nicolita , gigi becali , cristiano bergodi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții