Galerie Foto Campionul trecut pe la Man City și Bayern, terorizat de un urs în propria casă. Soția sa superbă a făcut publice imaginile
articol scris de Digi Sport03.01.2025, 20:05
Media: Fotbal Club, marți, 19:30, DGS 1
Cupa Ligii Angliei: Arsenal - Newcastle, marți, 22:00, DGS 1
Martin Demichelis (44 de ani) a avut parte de o întâlnire complet neașteptată în vila sa din Mexic.
Un urs a intrat în curtea casei sale. Fostul fotbalist de la City și Bayern, acum antrenor în Mexic, la Monterrey, a ieșit în fața vilei după ce a auzit zgomote neobișnuite. A avut surpriza să dea peste un urs adult. Animalul s-a făcut nevăzut după ce Demichelis a deschis luminile din jurul casei și l-a speriat. Un alt bărbat l-a urmărit într-o mașină de golf pentru a se asigura că ursul ia distanță față de zona locuită.
Soția lui Demichelis a postat imaginile cu ursul pe Instagram
Evangelia Anderson, partenera lui Demichelis, a surprins animalul sălbatic într-un video. În clipul distribuit pe rețelele sociale se aude cum femeia le cere copiilor săi să se îndepărteze, în timp ce ursul aleargă speriat prin curte.
Galerie Foto
"Nu te apropia de el, vino încoace. Sunt speriată", se aude strigând Evangelia.
Urșii nu sunt o apariție frecventă în zona locuită din Monterrey, dar populația e în creștere. În ultimul an, au existat doar câteva cazuri de întâlniri între urși și oameni în apropierea graniței cu statul american Texas. În mod bizar, una dintre ele a fost raportată tot de familia lui Demichelis, în luna noiembrie.
Martin Demichelis a trecut în cariera de jucător pe la Manchester City, Bayern Munchen sau Atletico Madrid. Ca antrenor, le-a pregătit pe Bayern 2 și River Plate, înainte să o preia pe Monterrey, în vară.
Etichete: martin demichelis
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții