Răzvan Burleanu, președintele FRF / Foto: Digi Sport

Burleanu: "FRF funcționează în perfectă legalitate". Ce spune despre implicarea politicului în fotbal

23.04.2019, 22:46
  • Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1

  • Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1

Răzvan Burleanu a ripostat după ce Tudor Iacov, președintele clubului Progresul București, a cerut dizolvarea Federației Române de Fotbal. Iacov a depus un memoriu privind ilegalitatea conducerii FRF pentru că la Adunarea Generală au participat membri care nu apar în registrul special.

"Nu am nicio spaimă, e un nonsens ceea ce susține Iacov. E ca și cum eu mi-aș vinde apartamentul, acesta schimbă mai mulți proprietari, dar tot eu am drept de vot în asociația de proprietari. Avem decizii definitive ale instanței care clarifică că o federație nu trebuie să-și înregistreze membrii în acest registru. Principiul după care funcționează federația este acela că membrii sunt aceia care plătesc cotizația, sunt cei care participă în competiții, adică au trecut printr-o procedură de afiliere, și aceștia vin la adunarea generală. Nu e similară situația cu cea de la Federația de tenis pentru că la sporturile de echipă, cu promovări, retrogradări e o situație diferită. În ceea ce privește clubul Progresul, nu am cerut dizolvarea lui, ci doar am solicitat să plătească taxele de membru și să clarifice datete lor, în special cele de cont financiar", au fost explicațiile lui Răzvan Burleanu la emisiunea Fotbal Club. 

Șeful FRF a făcut precizări și în privință ingerinței politicului în fotbal după ce a dezvăluit că ar putea fi aprobat un amendament de lege ce ar permite ministerului Tineretului și Sportului să convoace adunări generale la toate federațiile. Dacă s-ar adopta acest proiect, România poate pierde dreptul de a organiza meciuri la EURO 2020, iar echipele de club și cele naționale riscă să fie excluse din competițiile oficiale.

"Această intervenție este neconstituțională, afectează libertatea de asociere, dă posibilitatea unui minister care reprezintă putere executivă să treacă dincolo de o putere judecătorească.Ne-am dori și noi să luăm bani publici, din 2014 suntem o federație model în ceea ce privește procedurile de achiziții. Dar dacă i-am lua, am fi în aceeași situație de ingerință politică: avem o prevedere în Legea Sportului care spune că dacă iei bani publici Ministerul Tineretului și Sportului poate desemna în Comitetul executiv al federației  un reprezentant cu drept de veto. Dacă intrăm sub această incidență, ar trebui să dau un telefon premierului să întreb dacă putem să spunem una sau alta," a subliniat președintele FRF.

Răzvan Burleanu a dezvăluit că aceste demersuri au avut ecou și la UEFA și FIFA, care au transmis mesaje de susținere.

Etichete: federatia romana de fotbal , razvan burleanu


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
O familie întreagă a pierit pe „Drumul morții”, la Suceava: a intrat cu mașina într-o cisternă și a luat foc. Imaginile tragediei

Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la Suceava. O familie întreagă a murit, după ce mașina în care se afla s-a izbit de o cisternă și a luat foc. Cauza accidentului ar fi o depășire neregulamentară.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Laporta a avut ultimul cuvânt, după ce Flick l-a cerut pe Rațiu la Barcelona! Decizia președintelui

Ce lovitură! Barcelona a crezut că a câștigat lupta pentru Andrei Rațiu, dar s-a înșelat

Gigi Becali, lovitură de proporții în afacerea cu Dan Șucu! "S-a ținut de cuvânt. 100 de milioane"

Zero dubii! N-au ezitat după ce Ianis Hagi a ajuns față în față cu transferul carierei

Georgina Rodriguez a primit ”cel mai dorit” cadou din lume

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

18.000.000€ pentru prima lovitură a lui Dan Șucu la Genoa! Omul de afaceri a dat ordinul

Drăgușin, Van de Ven și Romero sunt OUT! Decizia anunțată de antrenorul lui Tottenham

Dorit de Rapid, Dinamo și FCSB, Juri Cisotti a ales

Nu sunt 25.000.000€! Suma pe care Rayo o cere pentru transferul lui Andrei Rațiu

Citeşte şi

Exclusiv L-a certat pe Răzvan Burleanu, după ce a auzit ce a spus președintele FRF: ”Ești păstorul fotbalului românesc”

Răzvan Burleanu candidează pentru un nou mandat

PEROZAmal Clooney, șic în blugi scurți, în Saint-Tropez. Romanticul George Clooney, atât de fericit alături de soția sa

FILM NOWCum arată azi Marv, unul dintre bandiții din „Singur Acasă”. A renunțat la actorie: „Acum trăiesc cu adevărat”

Golgheterul a refuzat oferta patronului care l-a ajutat cel mai mult în carieră pentru a juca la un club cu pretenții citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a dat și trofeul pentru cel mai slab fotbalist român din 2024: "Un ciuruc" citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față, acoperit de sus până jos

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față, acoperit de sus până jos

Digi World

Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”