Se întâmplă în Bundesliga: antrenor dat afară după 4 victorii în ultimele 5 meciuri
23.12.2018, 14:46SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Antrenorul Heiko Herrlich a fost demis de la Bayer Leverkusen după victoria obţinută, aseară, pe teren propriu, scor 3-1, cu Hertha Berlin, în etapa a XVII-a din Bundesliga. Acest succes a fost al patrulea în ultimele cinci partide jucate de Leverkusen, în campionat şi în Europa League.
Însă evoluţia generală a echipei în prima parte a acestui sezon nu a fost apreciată de conducerea clubului, chiar dacă Bayer a acces în 16-imile de finală ale Europa League, după ce a câştigat Grupa A, din care au mai făcut parte FC Zurich, AEK Larnaca şi Ludogorets.
Locul 9 în Bundesliga la finalul turului, cu 24 de puncte, în afara poziţiilor de cupe europene (dar nu foarte departe, la un punct) i-a făcut pe oficiali să-l dea afară pe antrenorul de 47 de ani, aflat în funcţie din iunie 2017. Cu Herrlich pe bancă, Bayer Leverkusen a terminat campionatul trecut pe locul 5.
"Suntem într-o situaţie care ne obligă să schimbăm antrenorul, după o primă parte a sezonului nesatisfăcătoare", a declarat directorul tehnic Rudi Voller, potrivit lesoir.be.
Peter Bosz, noul antrenor al lui Bayer Leverkusen
Bilanţul lui Herrlich la Bayer este de 32 de victorii, 14 rezultate de egalitate şi 18 înfrângeri.
Locul său va fi luat de olandezul Peter Bosz, 55 de ani, fost antrenor la Ajax Amsterdam şi la Borussia Dortmund, care va prelua echipa începând cu 4 ianuarie 2019.
Experienţa lui Bosz la Dortmund a fost una neplăcută pentru el, fiind demis în 2017 după 161 de zile şi după 12 meciuri fără victorie.
Campionatul german se va relua la 19 ianuarie 2019, în direct pe canalele Digi Sport.
Etichete: bayer leverkusen , heiko herrlich , antrenori germani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții