Conducerea Borussiei Dortmund, reacție categorică în privința achitării clauzei de reziliere a lui Erling Haaland
articol scris de Digi Sport16.04.2022, 21:34
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Echipa la care va juca Erling Haaland (21 de ani) din sezonul următor va fi aflată, cel mai probabil, până pe 30 aprilie, dată la care expiră clauza de reziliere în valoare de 75 de milioane de euro.
Până atunci, publicațiile internaționale de sport continuă să speculeze, iar recent presa britanică a anunțat că Manchester City i-a achitat clauza de reziliere norvegianului.
Borussia Dortmund neagă faptul că Manchester City i-ar fi plătit clauza lui Erling Haaland
Informația a fost dezmințită, însă, de către conducerea lui Borussia Dortmund. Directorul sportiv al grupării de pe Westfalenstadion, Sebastian Kehl (42 de ani), a fost cel care a dorit să nege scenariul.
"Nu (n.r. dacă a fost plătită clauza lui Haaland). Are o clauză de reziliere care este cunoscută și există și un termen-limită pentru activarea ei. Ne dorim luarea unei decizii cât mai curând posibil", a transmis Kehl, conform publicației spaniole Sport.
Erling Haaland are o mare temere legată de transferul la un club uriaș din Europa
Presa germană a reușit să afle că norvegianul are o mare temere, aceea de a nu fi catalogat drept un jucător care are probleme cu accidentările, lucru care ar putea determina unele cluburi să se retragă din cursa pentru semnătura sa.
Concret, nemții de la Sport1, citați de Mundo Deportivo, au dezvăluit că Haaland le-a cerut celor de la Borussia Dortmund să nu îi mai facă publice diagnosticele accidentărilor.
Atacantul și-a rugat clubul să facă asta încă din ianuarie, având în vedere că până acum, deși este la început de carieră, a suferit nu mai puțin de 14 accidentări, care l-au ținut în afara terenului un total de 203 zile.
Mai mult, Haaland este accidentat chiar și în prezent. Antrenorul său, Marco Rose (45 de ani), a dezvăluit că vârful are probleme la gleznă și că alege să joace cu dureri, deoarece nu vrea să efectueze un RMN pentru a primi un diagnostic.
Etichete: manchester city , borussia dortmund , clauza de reziliere , mercato , erling haaland
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții