Ce l-a supărat pe Erling Haaland și l-a făcut să nu mai semneze cu Real Madrid? Detaliul cerut de regretatul Mino Raiola
articol scris de Digi Sport09.05.2022, 18:11
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Dacă în ultimele luni se spunea că Erling Haaland este ca și transferat de la Borussia Dortmund la Real Madrid, totul a picat pe ultima sută de metri, iar atacantul e aproape de a semna cu Manchester City.
Ce l-a supărat pe Erling Haaland și l-a făcut să nu mai semneze cu Real Madrid?
Publicația spaniolă Cadena Ser a aflat motivul. O clauză contractuală, refuzată de Real, l-a supărat pe norvegian, clauză care era pusă de regretatul Mino Raiola, care a decedat între timp, pe 30 aprilie.
Mai exact, agentul a cerut ca madrilenii să-i pună o clauză potrivit căreia să poată pleca în al doilea an de contract în schimbul unei sume de reziliere de 150 de milioane de euro, ceea ce dorea și atacantul.
Madrilenii au refuzat, pentru că și-au făcut calcule și au considerat că nu e profitabil să-l lase să plece pe o sumă considerată prea mică, raportată la investiție.
Erling Haaland ar urma să semneze cu Manchester City
Practic, conform acelei clauze, Raiola îi propunea lui Real Madrid să-și poată recupera dublul sumei investite, din transferul de 75 de milioane de euro, atât cât este clauza de transfer din contractul actual cu Borussia Dortmund.
Numai că la această sumă urma să se adauge și comisionul agentului, care era unul uriaș, 40 de milioane de euro. Astfel, Madridul a considerat că nu e rentabilă afacerea.
Însă această clauză a fost acceptată de Manchester City, așa că Haaland este așteptat la vară pe Etihad.
El va călca pe urmele tatălui său, Alf Inge (49 de ani), care a jucat pentru "cetățeni" în perioada iulie 2000 - iulie 2003 (45 de meciuri oficiale, 3 goluri).
Etichete: manchester city , real madrid , erling haaland
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții