”Au depășit limita!”. Conducerea lui Union Berlin a rupt tăcerea după ce transferul lui Isco a picat
articol scris de Digi Sport31.01.2023, 22:02
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Isco (30 de ani) a fost la un pas de un transfer la Union Berlin, ocupanta locului doi din Bundesliga.
Mijlocașul spaniol, liber de contract din decembrie, când s-a despărțit de Sevilla, a ajuns marți la Berlin pentru a efectua vizita medicală și a semna contractul, dar mutarea a căzut.
Reacția conducerii clubului Union Berlin, după ce transferul lui Isco a picat
Se pare că transferul a căzut din rațiuni financiare. Concret, cele două părți nu s-au înțeles în privința modului în care sunt împărțite drepturile de imagine ale lui Isco.
După căderea negocierilor, Oliver Ruhnert, președintele lui Union Berlin, a avut o reacție.
”Ne-ar fi plăcut să-l avem pe Isco la noi, dar avem limitele noastre și ei au depășit limita, în ciuda celor asupra cărora căzuserăm de acord înainte. Nu se mai face transferul”, a declarat Oliver Ruhnert, citat de As.com.
Anunțul făcut de firma de impresariat care îl reprezintă pe Isco
Agenția care îl reprezintă pe Isco a emis, la rându-i, un scurt comunicat.
”În cursul discuțiilor, ne-am dat seama că partenerul nostru de negocieri nu mai vrea să respecte cadrul discutat original”, a transmis agenția.
Chiar dacă perioada de mercato se închide pe 31 ianuarie în cele mai importante campionate din Europa, Isco va putea semna cu orice club și după 1 februarie, întrucât a devenit liber de contract înaintea terminării perioadei de transferuri.
Etichete: isco , union berlin , transfer isco , oliver ruhnert
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții